Lady Gaga, total devastată și disperată

lady gaga
lady gaga

Lady Gaga a fost nevoită să își amâne o serie de concerte din secțiunea nord-americană a turneului ei mondial, ea informându-și, marți, fanii că o inflamație severă la nivelul articulațiilor nu îi permite deocamdată să meargă.

"Sunt total devastată şi disperată. Am ascuns această accidentare şi durerea resimţită în faţa colaboratorilor mei, în ultima lună, sperând că mă voi vindeca, dar, după concertul de aseară, am constatat că nu pot să mai merg", a explicat cântăreaţa americană într-un comunicat oficial, publicat și pe pagina sa de socializare.

Artista a fost diagnosticată cu boala numită sinovită, o inflamaţie a articulaţiilor care apare de obicei după o luxaţie, o întindere sau o accidentare. Medicul artistei a dispus ca Lady Gaga să-și amâne concertele pe care le avea programate la Chicago, miercuri şi joi, cel din Detroit de sâmbătă şi cel din oraşul canadian Hamilton de duminică.

"Sper să mă fac bine cât mai repede şi să fiu din nou pregătită 500% pentru voi, aşa cum meritaţi", a adăugat Lady Gaga, în comunicatul său. "Sunt devastată și tristă", a repetat artista într-o altă postare pe pagina de socializare.

Lady Gaga, în vârstă de 26 de ani, se află de doi ani într-un turneu mondial, intitulat "Born This Way Ball", ce include peste 200 de concerte. Potrivit revistei Billboard, Lady Gaga a ocupat locul al şaselea în topul celor mai profitabile turnee din 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel