Jean-Marie Le Pen spitalizat din cauza unei probleme cardiace

Fondatorul partidului de extremă-dreapta francez Frontul Național (FN), Jean-Marie Le Pen, care trece printr-o criză în viața politică și familială, a fost spitalizat joi pentru o „mică problemă cardiacă''.

Sunt bine, acum sunt în patul meu. Voi avea ocazia de a mă odihni. Este o mică problemă cardiacă, nimic grav, a dat asigurări prin telefon Le Pen (în vârstă de 86 de ani), care în 2011 a cedat conducerea FN fiicei sale, Marine Le Pen, informează Realitatea.net.

La începutul lunii aprilie, Jean-Marie Le Pen a provocat o criză majoră în interiorul formațiunii sale politice în urma unor declarații despre Holocaust și imigrație, care au afectat strategia de dedemonizare aplicată de Marine Le Pen după preluarea conducerii Frontului Național.

Evocând un suicid politic, lidera Frontului Național a lansat vineri o procedură disciplinară contra tatălui ei. Acesta ar urma să compară la finalul lunii în fața biroului executiv al FN în vederea unor eventuale sancțiuni.

Citește și: Sarkozy: E vina americanilor pentru criza din Ucraina



Jean-Marie Le Pen a anunțat luni că renunță să candideze în alegerile regionale în sud-estul Franței și s-a pronunțat în favoarea numirii nepoatei sale în fruntea listei de candidați a Frontului Național.

Întrebat de publicația Figaro Magazine dacă va candida la scrutinul din decembrie, Le Pen a răspuns: Nu, chiar dacă eu cred că aș fi cel mai bun candidat pentru Frontul Național.

Jean-Marie Le Pen, președinte de onoare al FN și deputat european, a apărat memoria mareșalului Philippe Pétain, artizan al colaborării Franței cu Germania nazistă, și a criticat strategia fiicei sale de conducere a FN, într-un interviu acordat săptămânalului de extremă dreaptă Rivarol. În urmă cu două săptămâni, el și-a reiterat declarațiile privind camerele de gazare, calificate drept un 'detaliu' al istoriei, condamnate de opinia publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel