O populaţie de celule cu rol imunitar, din intestin, extrem de importante pentru sănătatea umană, este influenţată în mod esenţial de ceea ce mâncăm – mai exact de consumul de legume cu frunze verzi, au constatat specialiştii în genetică, scrieAcest tip de celule limfoide, numite ILC (innate lymphoid cells), se găsesc în mucoasa ce căptuşeşte tubul digestiv şi au rolul de a proteja corpul de bacteriile dăunătoare care s-ar putea găsi în intestin. De asemenea, se crede că ILC ar juca un rol important în controlul alergiilor alimentare, al bolilor inflamatorii şi al obezităţii şi ar putea preveni dezvoltarea unor cancere intestinale.
Cercetătorii de la Institutul de Imunologie Moleculară Walter & Eliza Hall, din Australia, au descoperit recent că o genă numită T-bet este esenţială pentru formarea acestor celule şi că activitatea acestei gene este influenţată de ceea ce mâncăm.
Autorii studiului afirmă că anumite proteine prezente în legumele cu frunze verzi din familia cruciferelor (familia verzei) interacţionează cu receptori specifici de pe suprafaţa membranei celulare, iar aceştia activează gena T-bet; astfel, e posibil ca proteinele vegetale din frunze să aibă un rol important în generarea ILC.
ILC produc un hormon numit interleukina-22 (IL-22), care poate apăra organismul de invazia bacteriilor. Cercetările arată că, fără gena T-bet, organismul este mai susceptibil la infecţiile bacteriene produse de patogenii care pătrund în tubul digestiv. Aceste corelaţii sugerează că amplificarea populaţiei de ILC din intestin ar putea ajuta la tratarea unor asemenea infecţii bacteriene. Ele ajută la menţinerea în intestin a unui mediu sănătos, stimulând proliferarea bacteriilor benefice şi vindecarea micilor leziuni care apar în mod obişnuit la nivelul mucoasei intestinale. ILC ar putea avea, de asemenea, un rol în vindecarea leziunilor canceroase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu