EXCLUSIV  Florin Chilian șochează. Decizie total neașteptată: Am primit o ofertă absolut onorantă

Peste muzica lui Florin Chilian nu se așterne praful. Să ne amintim ce s-a întâmplat în mai 2016 când, la Forza Zu, 100.000 de oameni l-au făcut pe artist să tacă, iar vocea sa a fost înlocuită de public. Și vorbim despre o piesă veche de 12 ani fredonată de adolescenți. Artistul ne-a spus că nu este vorba despre faptul că se reinventează, ci doar că-și scoate gălăgia dintre urechi.

Efortul lui Chilian de a scoate muzică bună nu a rămas nerăsplătit. Una dintre surprizele pe care le pregătește, albumul Chilian Pre@Clasic, va fi o producție cu Institutul Cultural Român la ideea lui Cristian Petcu și a Cristinei Liberiș care au fost încântați de abordarea muzicală după ce au ascultat câteva piese. Contactat de DC News, Florin Chilian a povestit că le mulțumește acestora pentru deschiderea și onoarea pe care i-a făcut-o ICR prin intermediul dânșilor.

Lucruri profund românești

"Am două albume gata. Primul se cheamă 'PlânSulRâsul', iar al doilea se cheamă 'Chilianpre@clasic'. La 'PlânSulRâsul', unul dintre cele două materiale terminate am lucrat șapte ani alături de domnul Ștefan Elefteriu. Este muzică preclasică scrisă pentru un cvartet de corzi. Din acești șapte ani, doi ani mi-au fost necesari să îi conving pe oamenii de muzică că se poate. Problemele vin de la educația muzicală. Educația în general și cea muzicală nu face excepție, îți taie aripile de înger. Nu te lasă să o iei la stânga sau la dreapta după instincte și aplică reguli matematice. (...) Am încercat să mai fac o trăznaie. Muzica de cameră ține de un limbaj universal. Nu contează ce limbă vorbești, ține de un anumit tip de educație, de deschidere. Și atunci am lăsat nebunia aceasta cu muzica de cameră la înaintea fiecărei piese făcută în quintet și, între timp, s-a dovedit că am avut dreptate. Am primit o ofertă absolut onorantă de la Institutul Cultural Român, de la domnul Cristian Petcu care este secretar general și de la doamna Cristina Liberis de a-l scoate sub egida ICR și de a prezenta la Festivalul Enescu anul viitor, în 2017.

Youtube video image

Am vorbit și cu doamna Oana Marinescu, Managing Director în cadrul Festivalului Enescu, dar și cu Ana-Maria Onisei, doamnele care se ocupă de promovarea acestei minunate întâmplări. Au fost extraordinari de șocați de rezultatul discursului meu muzical. Au fost șapte ani în care am muncit. Se va întâmpla anul viitor, în cadrul Festivalului Enescu, și este "într-adevăr o nebunie frumoasă" după cum spunea doamna Liberis după ce a ascultat câteva piese. Ar trebui, zic eu, să ne prezentăm, cultural vorbind, cu o întâmplare care să unească genul acesta de realități care nu se întâlnesc, de fapt, în lumea reală. Să elimini cumva distanța dintre Ateneu și stradă. Asta am urmărit. Este un album cu 32 de piese... este enorm și mai ales o abordare absolut nouă la nivel mondial a muzicii preclasice în raport cu cea modernă. Unde mai pui că am ținut să fac și chestii profund românești. Am scris o doină, 'Colț de Lup' și s-ar putea ca alături de doamna Monica Petrică să vă fac o surpriză interesantă cu ea. Este o doină pe care am interpretat-o în manieră preclasică. Am mai făcut și o melodie lăutărească - 'Șaveica de la Sarica Niculițel', șaveica - un cuvânt care s-a uitat, s-a pierdut, înseamnă femeie tânără, frumoasă. Am zis să reiau lucrurile acestea. Totul ține de o întâmplare frumoasă", a spus Florin Chilian într-un interviu pentru DC News.

"Deși pare un orizont de timp suficient, cel de anul viitor din toamnă când va avea loc festivalul Enescu, lucrurile în lumea reală se comprimă foarte mult dacă nu le faci la timp. Ca să-l citez pe maestrul Toma Caragiu: 'un lucru nefăcut la vremea lui se face singur'. Prin asta vreau să spun că este onorantă intenția ICR de a se asocia cu mine și de a avea acces astfel la o largă categorie de public pentru că totuși ce s-a întâmplat la Forza Zu, când 100.000 de oameni au cântat 'Zece', este un punct de reper pentru foarte multă lume care înțelege fenomenul muzical", ne-a mai spus Florin Chilian.

ICR de la Fu.k Romania al lui Cristian Neagoe la iLove Romania al lui Florin Chilian?

Artistul ne-a vorbit și despre această deschidere a ICR.

"Este ușor nesperată, dar binevenită decizia privind parteneriatul nostru a celor de la ICR, iar mie mi se pare corect să fie așa pentru că dacă ICR nu ar fi pentru români în primul rând, cred că am avea o problemă la nivel de principii. Rămâne de văzut dacă se va materializa acest proiect împreună cu ICR-ul pentru că fiind totuși o instituție de stat este foarte posibil să "uite" sau să se răzgândească... Să-mi iertați scepticismul... este totuși o instituție de stat, în România... Din păcate eu sunt ultimul artist român are a luat Discul de aur și platină pentru vânzări de discuri în țara noastră. Și atunci plaja de public căreia i se va adresa ICR-ul crește exponențial – premisele de la care au plecat dânșii fiind mai mult decât corecte dar... Trăim în România. Chilian Pre@Clasic este o întâmplare care pe mine mă ajută enorm pentru că am vrut să păstrez nuanța de curățenie pe care trebuie să o aibă muzica și nu am vrut cu nici un chip să renunț la calitatea muzicală pe acest material unic in lume", a conchis Florin Chilian.

(w670)

(w670)

(w670)

[citeste si]

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel