Floarea din bordel: ipocrizia lupilor moraliști

Presa a demascat încă o grozăvie: o fostă campioană la bârnă își câștigă traiul pe bârne, într-un bordel din Germania. Tânguielile moraliștilor care au comentat evenimentul mi se par o nesfârșită ipocrizie.

Ce înseamnă, de fapt, gimnastica? În cea mai mare parte, este vorba despre exploatarea corpului unui copil, dresat să execute exerciții impuse, pentru bani.  Putem să ne prefacem că e un sport de amatori, dar medaliile înseamnă, pentru majoritatea copiilor și a familiilor acestora, șansa de a ieși din foame, de a avea un venit, eventual o pensie. Și în America e la fel: mamele își duc fetele la sala de antrenament, investesc resurse importante, iar mai târziu pot realiza profituri din reclame, din contractele cu sălile de fitness sau cu producătorii de echipamente.

Dacă nu ne-am minți singuri, cu olimpismul și alte bla, bla-uri, am putea avea contracte, între federație și sportivi, ca la profesioniști. Pe bani. Iar o gimnastă care se prostituează, în caz că încalcă o prevedere din contract, plătește, cum va plăti Mutu, la Chelsea. Unde mai pui că Mutu a consumat substanțe interzise, în vreme ce prostituția, din câte înțeleg, e legală în Bavaria.

În plus, când societatea condamnă moral o persoană, trebuie să aibă termen de comparație. Cine sunt modele pentru fetele tinere de la noi? Nu cumva unele prostituate de lux care agață bătrânei cu miliarde sau fotbaliști, după care dau filmul, la televizor? În acest caz, Floarea Leonida nu poate fi acuzată decât că a lucrat pentru un onorariu prea mic.

Pe de altă parte, presa susținea că un magistrat s-a judecat cu soția, ca să nu-i plătească 3-4 sute de lei în plus pensie alimentară. Și cu părinții, care îi cereau  o mână de ajutor. Dacă astea sunt lucruri ok pentru un magistrat în timpul carierei, de ce ar fi bordelul ceva horror în cazul unei gimnaste la pensie, care își întreține familia cu banii câștigați în Germania?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel