Fertilitatea bărbaţilor scade după 41 de ani

Probabilitatea ca un cuplu să poată avea un copil la vârsta de 41 de ani este de 60%.  După 41 de ani, posibilitatea menţionată scade cu 7% anual. Calitatea spermei se diminuează între vârsta de 40 şi 50 de ani.

Autor: Anca Murgoci

Atunci când un cuplu decide să aibă un copil, trebuie să se ia în considerare vârsta pe care o are fiecare partener. Acest lucru se face pentru a  evita problemele de legate de fertilitate.  Ştiam cu toţii că bărbaţii sunt fertili pe tot parcursul vieţii. Potrivit unor  studii, acest mit a fost detronat. Bărbaţii pot deveni infertili după vârsta de 41 de ani. Astfel, în cazul în care un cuplu decide să aibă un copil, nu doar femeile trebuie să fie îngrijorate de trecerea anilor, ci şi bărbaţii.

Centrul  Huntington de Medicină Reproductivă (Brazilia) a analizat rezultatele a 570 tratamente de fecundare in vitro realizate între anii 2008 şi 2011. Pentru a se asigura că obiectivul studiului va fi atins, s-au luat în calcul doar cazurile de fertilizare in vitro ale femeilor tinere şi sănătoase.  Rezultatul  studiului a arătat că există mai multe cazuri de bărbaţii tineri care au reuşit să aibă un copil faţă de acei bărbaţi care au trecut de 40 de ani. După cum ne informează 20minutos.es, şansele de a deveni tată după vârsta de 41 de ani scad cu 7% anual, în timp ce pentru bărbaţii care au trecut de 45 de ani, şansele scad dramatic.

Un alt studiu a fost realizat de  această dată pe şobolani,  la Centrul de Medicină Reproductivă din Colorado. Scopul a fost de a analiza impactul vârstei masculilor în reproducere. Cercetătorii au observat că doar în 35% din cazuri, animalele care aveau echivalentul vârstei umane de 50 de ani, reuşeau să se reproducă, fie pe cale naturală, fie in vitro. Potrivit doctorului William Schroolcraft, coordonator in cercetarea din Colorado, sperma scade din punct de vedere calitativ dupa ce barbatii trec de pragul varstei de 40 de ani.   Medicul Paula Fettback  adaugă: „nu este la fel ca în cazul femeilor, dar asta nu înseamnă că bărbaţii pot aştepta pe termen nedefinit să aibă copii”.

Citeşte şi:

Obezitatea afectează calitatea spermei

Dozele mari de medicamente pentru fertilizare in vitro, sursă de anomalii în ovule

Pilula contraceptivă pentru bărbaţi ar putea ajunge în curând în farmacii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel