DC News vă prezintă, în exclusivitate, date, cifre şi informaţii din "bucătăria" instituţiilor statului. Astăzi vă aducem la rampă Arhivele Naţionale!
Arhivele Naţionale ale României (ANR) sunt o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În prezent, ANR funcţionează în baza Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 358/2002, respectiv prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 39/2006.
Potrivit legii, Arhivele Naţionale acordă asistenţă de specialitate şi asigură desfăşurarea unitară a operaţiunilor arhivistice la nivelul tuturor creatorilor şi deţinătorilor de documente
Legislaţia în vigoare defineşte Fondul Arhivistic Naţional al României, aflat în administrarea ANR, astfel: „Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în sensul prezentei legi, se înţelege: acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români din străinătate.”
Toate instituţiile de stat şi particulare, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Pază şi Protecţie, a altor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, precum şi a Academiei Române, au obligaţia de a depune la Arhivele Naţionale documentele rezultate din activitatea lor, la termene cuprinse între 20 şi 100 de ani de la crearea acestora. Conform prevederilor Legii 16/1996, accesul cercetătorilor la documentele cu valoare istorică a fost liberalizat în mod considerabil, comparativ cu situaţia anterioară anului 1989. Au fost create condiţii egale de acces la studiul documentelor, atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru cetăţenii străini. În condiţii similare celor prevăzute în legislaţia arhivistică a statelor democratice, s-au stabilit termenele la care pot fi date în cercetare, prin sala de studiu a Arhivelor Naţionale, documentele din Fondul Arhivistic Naţional.
În baza Legii 16/1996 au fost elaborate de către Arhivele Naţionale „Normele tehnice privind desfăşurarea activităţilor în Arhivele Naţionale” şi „Instrucţiunile privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente”.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, se impune o nouă legislaţie în domeniul arhivistic în acord cu realităţile spaţiului comunitar. Un grup de lucru s-a implicat în elaborarea unei noi Legi a Arhivelor, preluând numeroase idei moderne din alte proiecte anterioare, dar şi din legislaţiile unor state europene.
La conducere se află Cristian Aniţa - în funcţia de director general şi Alina Pavelescu, director adjunct.
Este director al Arhivelor Naționale din anul 2018. În anul 1995 a absolvit cursurile Facultății de Istorie a Universității din București, iar ulterior a obținut specializarea în arhivistică. De-a lungul anilor a urmat diferite cursuri și specializări, fiecare dintre ele având aceeași direcție: arhivistica.
Salariul anual încasat de Cristian Aniţa de la Arhivele Naţionale este de 122.546 lei, sumă la care se adaugă şi o indemnizaţie de membru în comisia de evaluare din cadrul instituţiei de 3931 lei anual.
La capitolul autoturisme, Aniţa nu epatează. Conduce o Skoda din 2014.
În prezent, deţine o casă de 250 mp împreună cu soţia, Aniţa Mihaela Diana, care lucrează în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit declaraţiei de avere din 6.06.2022. În 2021 a dobândit, prin moştenire, un alt imobil cu o suprafaţă de 98 mp.
Cât priveşte veniturile declarate ale dir. adj. Alina Pavelescu, şi aceasta încasează de la Arhivele Naţionale un salariu anual destul de generos, mai exact de 112.603 RON. Declaraţia de avere pe 2023 a dr. Alina Pavelescu poate fi consultată AICI
În 2018, Sediul Arhivelor Naţionale a fost renovat şi consolidat în cadrul unui proiect care a presupus reabilitarea structurală şi arhitecturală a clădirii. Valoarea totală a investiţiei a fost de 5 milioane de euro, dintre care 4 milioane euro (80%) asistenţa financiară nerambursabilă, iar un milion euro (20%) cofinanţarea din bugetul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu