Samsarii din București, Arad și Timișoara, săltați: La percheziții s-au găsit 84.300 de lei, 140.705 euro, 121 de autoturisme, 33 de telefoane mobile, dar și arme! - GALERIE FOTO

foto: Poliția Română
foto: Poliția Română

21 de percheziții au avut loc în trei orașe mari din țară, într-un dosar de evaziune fiscală.

Miercuri, 6 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în București, Arad, Timișoara și comunele Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetările în cauză a rezultat că, începând cu anul 2021 și până în prezent, prin intermediul unor societăți comerciale, ar fi fost efectuate achiziții intracomunitare de autoturisme rulate din țări ale Uniunii Europene, cu preponderență din Franța, care ar fi fost comercializate, ulterior, pe teritoriul României, fără înregistrarea tranzacțiilor în evidența contabilă a societăților, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor aferente către bugetul de stat. Investigațiile vizează 2 persoane fizice și 4 persoane juridice.

Ce au găsit polițiștii

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri mobile și imobile, 84.300 de lei, 140.705 euro, 121 de autoturisme, 33 de telefoane mobile, 9 laptopuri, 1 desktop, 2 tablete, 1 server, 3 DVR, 1,9 kilogram tutun mărunțit, 2 arme, din care una letală - calibru 7.65 mm proveniență Spania și una neletală, supusă autorizării de calibru 8 mm, 60 de cartușe de vânătoare, 38 de cartușe neletale și 6 cartușe letale, documente contabile și referitoare la achiziționarea, transportul și înstrăinarea mai multor autoturisme, plăcuțe cu număr de înmatriculare franceze. 

Ulterior, au fost conduse la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, în vederea audierii, 7 persoane.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Poliției Municipiului Timișoara și ai Serviciului Criminalistic, precum și inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva și ai Direcției Regionale a Vămilor Timișoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel