DJ internațional, operat după un accident. ”Sunt devastat”

Un celebru DJ internațional a fost nevoit să își anuleze concertele din cauza unui accident. 

Celebrul DJ Martin Garrix a fost nevoit să își anuleze toate spectacolele din următoarele săptămâni din cauza unui accident la glezna piciorului drept. 

Conform unui comunicat de presă, publicat de artist pe pagina sa de Instagram, Martin Garrix s-a accidentat în timpul show-ului ce a avut loc pe 25 mai în Las Vegas. 

După câteva zile de odihnă și mai multe examinări medicale, medicii au confirmat că ligamentele gleznei sunt rupte, iar artistul va fi operat pentru a preveni deteriorarea permanentă a gleznei.

Prin urmare, Garrix este forțat să urmeze sfatul specialiștilor și să-și anuleze toate spectacolele pentru cel puțin următoarele patru săptămâni.

"Sunt devastat că trebuie să anulez aceste spectacole, din moment ce nimic nu mă face mai fericit decât să fac spectacole pentru voi. Mă simt cel mai viu când sunt pe scenă, văzându-vă zâmbetul. Chiar așteptam cu nerăbdare acest lucru și nu vreau niciodată să-mi dezamăgesc fanii. Din nefericire, acest lucru este în afara controlului meu și voi avea nevoie de o intervenție chirurgicală și de o odihnă suficientă pentru a mă reface complet. Dacă nu fac o intervenție chirurgicală acum, mi-ar fi afectată glezna permanent, ceea ce ar putea însemna că nu voi mai putea să mai fac spectacole deloc. Vreau să mulțumesc tuturor pentru sprijinul continuu și sper să fiu în stare să mă întorc pe scenă foarte curând”, a precizat Martin Garrix. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel