Horațiu Pepine, autor extrem de citat în presa favorabilă lui Traian Băsescu, cum ar fi revista 22, elogiază programul cu care s-a lansat Klaus Iohannis, pe site-ul DW. Tonul entuziast debordează din primele rânduri.
”Klaus Iohannis a făcut un lucru fără precedent”
”Candidatul ACL Klaus Iohannis a făcut un lucru fără precedent, care ar trebui, poate, să devină pe viitor o regulă electorală: a prezentat un program politic, cuprinzând, în varianta sa scrisă, 60 de pagini în care enunţă pe larg principalele obiective politice”, scrie Pepine, în DW. Candidaţii la preşedinţie nu ar fi expus niciodată un asemenea program, cu excepția lui Emil Constantinescu, adaugă autorul.
Chiar așa? Un simplu search Google ne arată că, în 2009, de exemplu, erau analizate de către Hotnews programele economice ale celor trei candidați principali (Băsescu, Geoană, Antonescu). Asta, dacă nu ai timp să cauți programele tuturor candidaților, din 2004 sau 2009, când exista Internet, fără să te obosești să ceri la bibliotecă programele candidaților din anii 90.
Cât despre nuanța potrivit căreia Klaus Iohannis ar avea, în premieră, un program pe termen lung, nici nu merită comentată. Poți să nu fii de acord cu Năstase ori Iliescu, dar nu poți spune că le lipseau programele pe termen lung, mediu și scurt.
Copiii, problema lui Iohannis
Pepine nu analizează programul pe care îl laudă, în ansamblu, așa că nu iese din ecuația unicității. ”Programul politic al Lui Klaus Iohannis nu poate fi rezumat pentru că fiecare problemă pretinde o tratare distinctă. De aceea e de preferat să discutăm anumite aspecte ale acestui proiect politic pe rând şi mai în amănunţime”. Cu alte cuvinte, vom reveni cu noi mesaje de susținere!
Partea pe care preferă să o trateze imediat este Capitolul 10, dedicat demografiei. ” Klaus Iohannis are dreptate să considere că este de datoria viitorului preşedinte să abordeze această problemă şi că ar fi de dorit să iniţieze de pe acum acele politici capabile să producă efecte inclusiv pentru generaţiile viitoare. Klaus Iohannis propune modelul francez care este cât se poate de relevant căci Franţa este singura ţară occidentală care, pusă în faţa riscului demografic, a reuşit să inverseze tendinţa. Franţa a adoptat în esenţă un sistem de subvenţii bine direcţionat către familiile cu copii şi a investit cu predilecţie în servicii dedicate cum ar fi creşe, grădiniţe, etc”.
Putem crede că Pepine a ales întâmplător aceste câteva rânduri din programul de 60 de pagini al lui Iohannis. Dar, tema copiilor este una sensibilă de când candidatul ACL a gafat, spunând că are multe case fiindcă nu a avut copii. De regulă, campaniile electorale încep prin lămurirea problemelor pe care le are candidatul, astfel încât acestea să nu ajungă temă de dezbatere în final. Mesajul pe care îl transmite ”Capitolul 10” este Iohannis vrea copii.
Uite că s-a găsit un independent care să îl transmită!
Ponta, soluții mai de dreapta decât Iohannis
Aproape nici nu mai contează că Ponta are soluții mult mai de dreapta decât candidatul ACL. Redactorul DW, care nu a găsit decât un singur program prezidențial, respectiv cel al lui Iohannis, a ratat șansa de a citi în programul lui Ponta despre stimularea angajării tinerilor, accesul la job-uri mai bine plătite, garanții de stat pentru prima casă sau prima mașină, subvenții pentru menținerea/atragerea tinerilor în țară etc. Este vorba tot despre o politică demografică, dar nu cea ”franțuzească” a dlui Iohannis, care dă bani tinerilor pentru copii. Ponta promite să-i ajute pe tineri să o ducă mai bine, singura șansă de a-i determina să rămână în țară și să facă mai mulți copii.
În efervescența întâlnirii cu ”unicul” program prezidențial al vreunui candidat din România, dl Pepine uită să analizeze esența acestor promisiuni: în ce măsură respectă atribuțiile constituționale ale președintelui?
Întrebarea cheie, lăsată pe altă dată
Elena Udrea, de exemplu, se referă la Justiție, la regionalizare, reforme ale statului, relații externe etc. Cam cu asta se ocupă președintele, nu cu subvenția pentru copii, care este în responsabilitatea Guvernului. Călin Popescu Tăriceanu, la rândul lui, abordează în programul său prezidențial relațiile între instituțiile statului, extrem de afectate în mandatele Băsescu, propune un proiect național, cu un obiectiv economic clar: convergența cu statele euro, discută despre arhitectura internațională… adică se referă la fișa postului de la Cotroceni. Desigur, pentru DW aceste programe nu există, deci nu poți face comparație cu unicul program salvator, acela oferit de Klaus Iohannis.
În concluzie:
-opera lui Klaus Iohannis nu e unică, de la Ioan Ghișe la William Brânză, astăzi, sau de la Ion Iliescu la Contele Iosipescu-Zambra, în 1992, toți candidații au avut programe prezidențiale.
-articolul DW tratează o temă sensibilă pentru campania lui Iohannis, dintr-o perspectivă favorabilă acestuia.
-o comparație a propunerii făcute de Iohannis cu cele ale altor candidați nu există.
-problema principală a tuturor programelor prezidențiale-depășirea atribuțiilor, confuziile de agendă, promisiuni de rezolvare a unor probleme care intră în atribuția altor instituții- este evitată.
Cum promovează un articol partizan reputația Germaniei?
Cred că prin aceste acțiuni de partizanat politic, DW se expune și expune statul german la pierderea reputației. Se poate spune că Germania sprijină pe față un candidat la președinție, fie pentru că este etnic german, fie pentru că este un candidat din partea formațiunii dnei Merkel, PPE? Probabil acest lucru va fi speculat în campanie, dar și după aceea. Un segment important al populației, care nu votează ACL, ar putea considera postul public german și chiar Germania drept adversar politic? Nu este exclus. Oricum, pentru românii care nu votează cu Iohannis, acțiunea dlui Pepine poate avea probleme mari de credibilitate, ceea ce poate face reputația Germaniei varză, pentru acest segment de public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
