Descoperire importantă în California

Paleontologii au descoperit o fosilă extrem de bine conservată a unui craniu de mamut pe țărmul unei mici insule aflate în largul coastei californiene.

Datând de 13.000 de ani, craniul a fost descoperit pe Insula Santa Rosa, data fiind foarte importantă, întrucât coincide cu Era Arlington Springs Man – perioadă din care provin cele mai vechi rămășițe scheletice umane, descoperite în America de Nord.

„Descoperirea acestui schelet de mamut este un eveniment rar și de o importanță foarte mare”, spune Justin Wilkins, membru al echipei de paleontologi de la Muzeul dedicat mamuților din Dakota de Sud. „Este unul dintre cele mai bine conservate cranii de mamut pe care le-am văzut vreodată”, a adăugat acesta.

Bazându-se pe analiza craniului, cercetătorii au sugerat că acest tip de mamut ar fi putut trăi printre oameni, primii locuitori ai Insulelor Californiei.

Rămășițele din Arlington Springs Man, cele mai vechi rămășițe umane, au fost descoperite pe aceeași insulă, la aproximativ 42 kilometri distanță de coasta statului Santa Barbara. Arheologii au plasat rămășițele la sfârșitul Epocii Pleistocene, când canalul insular nordic forma o insulă uriașă, numită Santarosae.

[citeste si]

Din dovezile anterioare, se știe că mamuții au călătorit pe continentul Americii de Nord în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, iar specia mamuților columbieni a reușit să înoate spre Santarosae, acum mai bine de 30.000 de ani, informează Science Alert.

Cu toate acestea, craniul descoperit nu aparține speciei columbiene și nici speciei mamuților pitici, fiind mai degrabă ciudat: colțul drept măsoară 1.4 metri, mărimea fiind caracteristică unui mamut adult, în timp ce colțul stâng pare al unuia tânăr.

În urma acestor descoperiri, cercetătorii au speculat că ar fi putut exista două sau mai multe perioade de migrație ale acestor mamifere pe insula Santarosae, urmând să afle mai multe detalii, pe măsură ce craniul va fi analizat în amănunt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel