Un deputat PSD condamnă ura fără sens ce a dus la uciderea a trei tineri.
Deputatul PSD, Gabriel Vlase, președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie România-Israel, a transmis, printr-un comunicat de presă: "Am fost șocat să citesc, în această seară, mesajele despre uciderea celor trei tineri israelieni care au fost răpiți de organizația teroristă Hamas în urmă cu aproape trei săptămâni. Alături de familie și oameni din întreaga lume, am sperat că acești copii se vor întoarce în siguranță acasă. O astfel de violență inumană, de neconceput, nu își are locul în lumea noastră și, în fapt, nu poate fi motivată de nimic. Această crimă va reprezenta o pată în istoria omenirii".
Gabriel Vlase condamnă "cu fermitate orice formă de violență, intoleranță și teroare. Ura fără sens nu reprezintă o soluție și trebuie împiedicată. Trebuie să facem tot ce este posibil pentru ca astfel de momente triste să fie oprite la timp și să nu se mai repete. Am certitudinea că Statul Israel îi va găsi și pedepsi pe cei vinovați, în cel mai scurt timp".
"În acest moment negru, doresc să transmit compasiunea mea și cele mai sincere condoleanțe familiilor îndurerate, poporului evreu și cetățenilor Statului Israel", a conchis deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News