Delia: cea mai frumoasă amintire de Paște

Delia
Delia

Să fie un semn sau nu, pentru jurata "iUmor" Delia cea mai frumoasă amintire de Paște se leagă tot de pasiunea sa pentru modă și, în special, pentru încălțăminte.

Dacă în prezent Delia preferă să sărbătorească Paștele acasă, alături de cei dragi și să se bucure de felurile de mâncare tradiționale, în copilărie, jurata "iUmor" avea și un alt motiv de fericire.

"În ziua de Paște ieșeam afară și ciocneam ouă cu ceilalți copii, ne arătam unii altora ce tricou frumos am mai primit. Asta îmi amintesc cu plăcere, când ieșeam cu teneșii buni abia primiți", povestește Delia.

iUmor, duminică 7 aprilie 

În acest timp, comedia atinge cote alarmante cu cel de-al cincilea sezon al emisiunii „iUmor", difuzat în fiecare duminică, de la ora 20.00. Şi în acest sezon, mulți dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe jurații Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea "iUmor.

Efectele nu se vor lăsa mult aşteptate, aceaştia impresionând cu lucruri inimaginabile şi feluri unice de comedie din diferite zone ale lumii. Care vor fi cele mai interesante sketch-uri, cum vor reacţiona membrii celui mai nebun juriu din România sau ce numere ieșite din comun vor intra în lupta pentru marele premiu, telespectatorii vor vedea la iUmor în această seară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel