Premierul Victor Ponta a transmis marți, din Albania, că președintele Traian Băsescu „a greșit”.
În conferința de presă susținută la finalul întrevederii pe care a avut-o cu omologul său albanez, Edi Rama, Victor Ponta a spus că Traian Băsescu a greșit când a trimis spre reexaminare legea care incriminează presa pentru comentariile la adresa justiției.
„Nu știu dacă în Albania între președinte și primul-ministru lucrurile merg mai bine decât în România, însă vreau să exprim o opinie foarte clară legată de acest lucru din România. Este vorba despre un articol din Codul penal care sancționează în special mass-media care comentează decizii ale instanțelor judecătorești. Tocmai spuneam că putem oferi un model Albaniei de ceea ce înseamnă libertățile în UE și mai ales libertatea presei. Așa încât, eu cred că Parlamentul a decis bine să nu incrimineze ca infracțiune ceea ce se discută în presă și sper ca această prevedere legală să fie revotată de Parlament să intre în vigoare”, a declarat primul-ministru.
Victor Ponta a mai precizat că acest lucru trebuie să se întâmple „mai ales că apar tot felul de situații pe care nimeni nu și le dorește”.
"Ieri (luni — n.r.) justiția a pronunțat o decizie - Înalta Curte, care a fost extrem de criticată tocmai de presa domnului Băsescu. Și eu nu aș vrea ca aceasta să fie incriminată în mod penal. Dimpotrivă, cred că libertatea presei trebuie să funcționeze și când e criticată justiția. (...) Oamenii politici, și eu am această obligație de a nu comenta niciodată deciziile justiției și am înțeles-o, dar presa trebuie să fie liberă, așa încât cred că președintele a greșit când a retrimis proiectul de lege la Parlament", a adăugat premierul român.
Vezi și: Băsescu vrea menţinerea art 276 din Codul Penal privind "presiunile asupra Justiţiei"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News