Te gândeşti că e cel mai "convenabil" să-ţi laşi gadgeturile la încărcat cât timp tu dormi? Ce se întâmplă, de fapt, dacă lași smartphone-ul în priză toată noaptea? Află mai multe din materialul următor.
Smartphone-urile din ziua de azi sunt destul de fragile, iar un simplu șoc fizic îi poate da peste cap întreg funcţionarea normală. Bateria unui astfel de dispozitiv este ocomponenta cheie, fiindcă determină efectiv timpul pe care îl poți folosi utilizând aparatul. Motiv pentru care producătorii din întreaga lume recomandă o atenție deosebită atunci când dispozitivul este pus la încărcat.
Multă lume alege să lase telefonul la încărcat pe timpul nopții, însă acest obicei poate dăuna sănătății bateriei. Cred că ai mai auzit! Dacă da, atunci îţi reamintim că şi în cazul telefoanelor dar şi al laptopurilor sau tabletelor, uzura bateriei se poate accentua dacă încărcarea se face "peste limită". Acumulatorul se degradează în timp, iar dacă lăsăm telefonul la încărcat mai mult decât este nevoie, acest proces de degradare poate fi grăbit. De exemplu, odată cu trecerea timpului, o încărcare a bateriei poate să nu mai ducă la utilizarea smartphone-ului timp de șase ore, ci patru ore, chiar şi atunci când e standby.
Potrivit producătorilor, bateriile litiu-ion din smartphone-uri "îmbătrânesc" chimic. Din acest motiv, nu mai rămân încărcate pe o perioadă la fel de lungă. Trebuie să le încarci din ce în ce mai des. Cei care aleg să-şi lase telefonul la încărcat pe timpul nopţii trebuie să știe că obiceiul nu este unul sănătos pentru bateria telefonului. Nu va face decât să-i accelereze "maturarea" tehnică. "Nu îți lăsa telefonul conectat la încărcător pe perioade lungi de timp sau în timpul nopții. Menținerea nivelului bateriei cât mai aproape de mijloc (30%-70%) poate prelungi efectiv viața bateriei", se arată pe site-ul unui mare producător de telefoane mobile. Potrivit specialiștilor în domeniu, bateria nu se va mai încărca după ce atinge nivelul 100%. În unele cazuri, aceasta revine la 99% și va avea nevoie de mai multă energie pentru a ajunge din nou la 100%. Tocmai acest proces afectează durata de viață a bateriei, de aceea este indicat să nu lași telefonul la încărcat toată noaptea. O altă modalitate prin care poți prelungi durata de viață a bateriei este să nu lași telefonul să se descarce complet înainte de a-l încărca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu