David Henrie, vedetă Disney Channel, reținut pe aeroport

David Henrie a încercat să treacă de controlul de securitate pe aeroportul din Los Angeles cu o armă încărcată.

Actorul David Henrie, care a jucat alături de Selena Gołmez în serialul "Wizards of Waverly Place" (Magicienii din Waverly Place), a fost reţinut luni pe aeroportul din Los Angeles, după ce la controlul de securitate s-a descoperit că transporta o armă încărcată, relatează online ziarul spaniol ABC.

"Sunt responsabil de tot ceea ce s-a întâmpla"

A fost un moment stânjenitor pentru David Henrie care şi-a cerut scuze.

"Sunt responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat în dimineaţa aceasta pe LAX. Fără să-mi dau seama, am luat arma cu mine, pentru care deţin permis de port legal şi care este înregistrată pe numele meu. Îmi cer scuze pentru inconvenientele produse, dar mulţumesc personalului de securitate pentru a că a respectat legea privind spaţiile comune, menţinând pacea în ţara noastră", a scris actorul pe contul său de Instagram.

Actorul în vârstă de 29 de ani asigură că se simte "ruşinat" de cele întâmplate şi le mulţumeşte poliţiştilor pentru "profesionalismul" lor.

David Henriea, cunoscut pentru participarea sa în filmele postului Disney Channel, transporta un pistol M&P de 9 milimetri şi, pe lângă achitarea unei amenzi de 10.000 de dolari, el va fi nevoit să se prezinte la 1 octombrie în faţa unui judecător pentru a depune mărturie asupra celor întâmplate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel