Dana Rogoz, acuzată că își pune copilul în pericol

Dana Rogoz
Dana Rogoz

Dana Rogoz a fost acuzată de fanii săi că îi pune în pericol viața copilului său. O imagine pe care Dana Rogoz a postat-o pe Facebook a stârnit mai multe acuzații și astfel ea este considerată un exemplu rău pentru alții.

Dana Rogoz a postat o imagine cu familia într-un taxi pentru care a fost foarte criticată. Oamenii au acuzat-o pe vedetă că nu are grijă de copilul său și că îi pune viața în pericol, băiatul aflându-se în brațele mamei lui, nu într-un scaun special pentru copii.

Actrița a ținut să lămurească situația:

”Este o regulă de la care nu ne-am abătut nici o clipă în ceea ce privește mașina personală, doar ca atunci când vine vorba de taxi sau mijloacele de transport în comun, legea permite transportarea copilului fără scaun special, și de aceea devine extrem de complicat sa găsești o alternativa mai sigura pentru copilul tau. Din păcate asta este situația la noi în tara. Repet, prima opțiune a fost uber family de dimineață, dar la ora respectiva nu găseam nimic în timp util.

O sa redau mai jos reglementările privind transportul copiilor in România: copiii cu o înaltime de pana la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. Fac excepţie de la această regulă copiii aflaţi în mijloace de transport în comun sau în taxi, dacă în acesta din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. Transportul copilului în vârstă de până la trei ani, în acest caz, se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât şoferul”, a scris Dana Rogoz pe Facebook.

Dana Rogoz se află la Paris pentru câteva zile, alături de familia sa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel