Compania care produce conservele Ardealul, unde există suspiciuni că ar conține circa unu la sută carne de cal, continuă acțiunea de recuperare a acestora de la populație și de la micii retaileri care s-au aprovizionat din supermarket-uri sau angro-uri. Deşi conservele nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea publică, producătorul consideră situaţia inacceptabilă faţă de standardele interne de calitate.
Autor: Sabina Ghiulțu
Producătorul a dispus încă de pe 8 martie 2013 retragerea de la comercializare a două loturi de conserve de carne de vită Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 şi 15 ianuarie 2015, ca măsură preventivă. Astfel, din cele 30.000 de conserve, peste 93% nu au ajuns pe rafturile magazinelor. Potrivit comunicatului de presă al firmei, rezultatele analizelor efectuate la cererea ANSVSA au dovedit că în cazul celor două loturi de conserve de carne de vită Ardealul, materia primă folosită "a intrat accidental în contact cu carne de cal în exteriorul companiei".
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti a confirmat prezenţa de ADN specific de cal în procent de 1%, în produsul "Conserve carne vită 300 g". Totuși, conservele nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea publică, spun reprezentanţii Producţie Ardealul, iar produsul din loturile respective nu va fi repus în vânzare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu