Comisia juridică a Senatului, decizie în cazul Manda

Comisia juridică a Senatului a luat marți o decizie în cazul social democratului Claudiu Manda. 

Potrivit senatorilor juriști, Claudiu Manda NU este în incompatibilitate. El este în același timp parlamentar și sportiv non amator. Claudiu Manda a explicat de ce practică atletismul. 

”Nu sunt retribuit. Termenul este acela de sportiv non amator. M-am uitat în lege şi în 2015 este o modificare la legea sportului şi vorbeşte de sportivi profesionişti. Am acelaşi statut ca şi ceilalţi sportivi profesionişti. Aceştia sunt retribuiţi, primesc o indemnizaţie şi primesc şi sprijin de vitamine pentru efortul pe care îl fac. Eu nu primesc nimic, nu am solicitat nimic. În general, cei care au performanţe la nivel naţional, internaţional sunt cei retribuiţi. Eu (...) nu am performanţe care să mă pună în situaţia de a fi retribuit şi nici nu o să intenţionez niciodată să primesc vreun ban de acolo”, a afirmat Claudiu Manda.

Șerban Nicolae: Ne bucurăm să vă avem în mijlocul nostru

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Şerban Nicolae, a precizat că, după părerea sa, Claudiu Manda nu se află în situaţie de incompatibilitate.

”Din punctul meu de vedere, domnule senator, încă ne bucurăm să vă avem în mijlocul nostru şi, dacă nu apar alte dispoziţii, apreciem că nu vă aflaţi în situaţie de incompatibilitate. De conflict de interese nu, pentru că în general obiectul de activitate al Senatului nu este cel legat de practicarea vreunui sport. Vom întocmi un punct de vedere, dar vă rog să vă menţineţi performanţele în limite rezonabile, să nu exageraţi”, a afirmat Şerban Nicolae.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy