Cezar Ouatu, după eliminarea de la X Factor: Au înţeles că mi-am renegat ţara

Descriere foto:

Cezar Ouatu a vorbit despre eliminarea sa de la X Factor Marea Britanie și a mărturisit că este foarte fericit, în ciuda situației.

"Nu sunt deloc supărat, sunt chiar foarte fericit, pentru că reacţiile concurenţilor din echipa mea, ale membrilor juriului şi ale publicului sunt mai relevante decât orice trecere într-o altă etapă. Eu sunt foarte bucuros că am creat ecouri foarte bune din toate punctele de vedere pe plan internaţional.

Mă rog, mai puţin pe partea de România, pentru că anumiţi români au înţeles că eu mi-am renegat ţara, ceea ce nu are nicio legătură, este doar o chestie de marketing şi de strategie de imagine.

Din punct de vedere al ecourilor şi al contactului meu cu Simon Cowell, ceea ce mă flatează cel mai mult, de fapt, mi-am dus la îndeplinire misiunea cu succes. După cum s-a văzut, şi reacţiile oamenilor din mediul online sunt extrem de bune.

Jenny, cea care mi-a luat locul, mi-a spus că nu trebuia să ies eu. Toţi au rămas uimiţi când m-au ascultat. Pe pagina oficială X Factor UK sunt peste 150 de comentarii unde lumea mă susţine foarte mult şi mă vrea înapoi, dar nu din punct de vedere umanitar, ci pentru că mă consideră unul dintre cei mai buni", a declarat Cezar Ouatu pentru Adevărul.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26