Raluca Arvat se pregătește intens de începerea noului an școlar, fiul ei fiind elev în clasa pregătitoare. Prezentatoarea TVR2 a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, ce visa ea să devină în copilărie.
Raluca Arvat se numără printre părinții care vor simți, pe 13 septembrie, emoțiile primei zile de școală a copiilor lor. Tudor, fiul prezentatoarei TV, începe clasa pregătitoare, iar ultimele pregătiri sunt în toi.
În nostalgia copilăriei, vedeta a rememorat câteva întâmplări din perioada în care era elevă și a dezvăluit pentru Spectacola ce visa să devină când va fi mare.
SPECTACOLA: În primii ani de şcoală, la ce profesie ai visat?
Raluca Arvat: Pentru că eram un copil foarte curajos şi cu multă imaginaţie, vroiam să mă fac „Mata Hari”, în primii ani de scoală. Îi auzisem eu pe părinţi când vorbeau despre un film cu Mata Hari, care era un spion renumit. Şi, atunci, automat Mata Hari şi spion erau două profesii diferite... Dar Mata Hari suna mai bine pentru mine şi atunci am ales profesia care îmi plăcea cum sună.
SPECTACOLA: Dar copilul tău?
Raluca Arvat: Băieţelului meu, Tudor, îi plac trenurile de când avea câţiva anişori. Aşa că, dacă îl întrebi ce vrea să se facă atunci când va fi mare spune: mecanic de locomotivă.
SPECTACOLA: Te-ai numărat printre elevii de top?
Raluca Arvat: Mie mi-a plăcut mult la şcoală, pentru că mi-a plăcut să învăţ. Şi, în plus, nu exista Internet, telefoane mobile sau tablete şi, evident, jocurile aferente, aşa că nu puteai decât să te joci în fata blocului cu alţi copii, să citeşti sau să înveţi.
SPECTACOLA: Ce îi spui copilului tău când vine vorba de note bune?
Raluca Arvat: Deocamdată Tudor intră în clasa pregătitoare. Aşa că, într-o zi spune că e bucuros că va începe şcoala şi, peste două zile, spune că abia aşteaptă să se termine şi să vină vacanţa din nou.
SPECTACOLA: Ce facultate ai urmat şi care este cea mai draga amintire din viața de student?
Raluca Arvat: Am început să lucrez la un ziar din Braşov cu o săptămână înainte să înceapă cursurile Facultăţii de Studii Economice la Universitatea Transilvania din Brașov. Aşa că mergeam la şcoală doar la cursurile la care dacă lipseam nu mă primea profesorul în examen. Aşa că, am sacrificat distracţia din viaţa de student în favoarea meseriei de jurnalist.
Sursă: Spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News