Catherine Deneuve, garderoba Yves Saint Laurent. Licitație eveniment

Sebastian Florea / 29 oct 2018 / 13:21 Salveaza PDF Comentarii
Catherine Deneuve și Yves Saint Laurent
Descriere foto: Catherine Deneuve și Yves Saint Laurent

Catherine Deneuve, care a sărbătorit recent împlinirea vârstei de 75 de ani, a decis să vândă la licitaţie toate creaţiile sale vestimentare realizate special pentru ea de Yves Saint Laurent.

Licitaţia va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie la Paris, au dezvăluit luni pentru AFP reprezentanţii casei Christie's. Aproape 300 de articole vestimentare - paltoane, taioare, rochii, accesorii - adeseori reprezentând modele unicat, realizate de celebrul creator de modă francez decedat în 2008, se află în catalogul acestei licitaţii-eveniment pentru universul modei, ce va avea loc în timpul Săptămânii haute-couture de la Paris.

O sută cincizeci de articole vor fi propuse la licitaţie în saloanele sediului din Paris al casei Christie's, iar o a doua licitaţie va fi organizată doar pe internet.

'Astăzi, mă despart de casa mea din Normandia, unde păstram această garderobă, nu fără melancolie. Aceste ţinute reprezintă creaţiile unui om atât de talentat, care crea modă doar pentru a le face pe femei să devină mai frumoase', a declarat Catherine Deneuve într-un mesaj transmis de casa organizatoare. Actriţa avea 22 de ani atunci când l-a întâlnit pentru prima dată pe Yves Saint Laurent. Căsătorită cu fotograful britanic David Bailey şi urmând să fie prezentată reginei Angliei, Catherine Deneuve l-a ales pe Yves Saint Laurent pentru a-i crea ţinutele pentru acel eveniment.

'Am ajuns la sediul casei sale de pe strada Spontini cu o fotografie a unui model din colecţia rusească din anul precedent, iar el a acceptat să mi-l facă: un furou lung din crep alb, cu un plastron brodat roşu, foarte slav, foarte pur, foarte strict', relatează celebra actriţă franceză. A comandat apoi o altă rochie cu ocazia unei gale organizate pentru a marca lansarea filmului 'Les Demoiselles de Rochefort'. I-a propus apoi regizorului Luis Bunuel ca Yves Saint Laurent să îi deseneze ţinutele pe care urma să le poarte în filmul 'Belle de jour'.

'Gravitatea pătrunzătoare a lui Yves Saint Laurent în timpul şedinţelor de probă şi graţia lui timidă din viaţă au încântat toţi acei ani pe care i-am traversat. Complicitatea noastră tăcută, râsetele noastre nebuneşti şi melancolia noastră ne-au adus împreună. Aveam puţin peste 20 de ani şi, deci, am avut privilegiul de a avea acces la acel lux voluptuos, să îmi formez ochiul şi gustul vestimentar alături de el', a adăugat Catherine Deneuve.

Catherine Deneuve întoarce o pagină din viaţa ei

Yves Saint Laurent a creat timp de peste 40 de ani ţinute vestimentare pe care celebra actriţă franceză le-a purtat atât pe scenă, cât şi în viaţa privată. Francois de Ricqles, preşedintele Christie's France, consideră că 'această licitaţie, care îi aduce împreună pe cea mai renumită actriţă franceză şi unul dintre cei mai iluştri creatori de modă francezi, va fi un eveniment'. 'Catherine Deneuve întoarce o pagină din viaţa ei. Aceste articole vestimentare au fost create pentru o legendă a casei Saint Laurent', a adăugat el.

Printre loturile-far ale acestei licitaţii, ce vor fi prezentate şi într-o expoziţie publică, se află şi o rochie scurtă şi franjuri brodate cu perle din colecţia haute couture primăvară-vară 1969, purtată de Catherine Deneuve la o întâlnire din acelaşi ani cu Alfred Hitchcock (estimată la 5.000 de euro). Un smoking haute couture din lână neagră, purtată de actriţă la un eveniment ce a marcat a 20-a aniversare a casei Saint Laurent în 1982, ar putea fi vândută cu 1.500 de euro. O rochie lungă din muselină din mătase albastră, realizată în colecţia toamnă-iarnă 1997, a fost estimată între 2.000 şi 3.000 de euro. Catherine Deneuve a purtat-o la ceremonia de închidere a Festivalului de la Cannes din acel an.

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

Pe 22 ianuarie 2002, la evenimentul ce a sărbătorit 40 de ani de creaţii semnate Yves Saint Laurent, organizat la Centrul Pompidou din Paris, Catherine Deneuve i-a fredonat renumitului creator francez versul următor: 'Ma plus belle histoire d'amour c'est vous!' ('Cea mai frumoasă poveste de dragoste a mea sunteţi dumneavoastră!').

Expoziţia ce prezintă garderoba Saint Laurent a actriţei Catherine Deneuve va fi organizată - cu acces liber pentru public - la sediul din Paris al casei de licitaţii Christie's în perioada 19-24 ianuarie 2019.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23