Black, celebru pentru melodia ''Wonderful life'', în comă

Muzicianul britanic Black, devenit celebru în întreaga lume în 1987 cu melodia ''Wonderful life'', se află internat în comă, în ''stare critică'', într-un spital din Irlanda după ce a suferit un accident de trafic, a informat vineri un reprezentant al artistului, transmite EFE.

În vârstă de 53 de ani, Black, pe numele său real Colin Vearncombe, este internat în secția de terapie intensivă de la Spitalul Universitar din Cok, din cauza unor răni grave din zona capului.

Tragicul incident a avut loc marți, în timp ce el se îndrepta, la volanul automobilului propriu, către aeroport, de unde urma să plece spre Edimburgh, unde trebuia să susțină un concert. 

'Trebuie să așteptăm', a afirmat reprezentantul cântărețului într-un scurt comunicat de presă, potrivit căruia, alături de Black se află în permanență familia lui: soția, Camilla, și cei trei copii ai lor, relatează Agerpres.

Colin Vearncombe s-a făcut cunoscut sub pseudonimul Black cu mai multe melodii, la sfârșitul anilor 1980, dar a avut o prolifică activitate și folosindu-și numele real, cu care a semnat 15 albume, mai multe volume de poezii și tablouri.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel