Eşti mereu obosit, nu ai chef de nimic, te doare capul tot mai des, eşti ameţit, nu suporţi lumina puternică? Sunt simptomele asteniei de primăvară.
Principala cauză a asteniei de primăvară este carenţa de minerale şi vitamine, consecinţă a lipsei de legume şi fructe proaspete din alimentaţie, scrie Glamourmagazine.
Iată care sunt pașii pentru a scăpa de astenie:
Plimbă-te, bucură-te de zilele frumoase, de soare şi de copiii din parc! Nu te mai gândi la nimic, lasă la o parte problemele de la serviciu sau de acasă. Respiră aer curat, zâmbeşte, imaginează-ţi că lumea e a ta!
Poartă culori vesele care să te binedispună şi să-ţi aducă aminte de vară! Nici nu mai e mult până te vei bucura de anotimpul cald!
Ascultă muzică ritmată! Astfel vei reuşi să ieşi din starea de oboseală, vei avea chef de viaţă şi dispoziţia necesară pentru orice fel de activitate. Chiar şi pentru o seară întreagă în club.
Mănâncă ceea ce trebuie şi vei depăşi momentele triste şi depresive. Banane sunt fructe pline de serotonină, care are un efect euforizant. Tot pentru bună dispozitie ia suplimente de vitamina B.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu