Aspirina poate face mai mult rău decât bine

Aproape o treime din populația de vârstă medie a Americii ia cu regularitate aspirină, crezând că previn astfel atacurile cardiace sau scad riscul apariției cancerului. Însă, noi cercetări arată că aspirina nu este recomandată tuturor, informează Cercetătorii din Londra au analizat nouă studii de utilizare a aspirinei în SUA, Europa și Japonia la care au luat parte 100 000 de participanți. Subiecții studiului nu au suferit niciodată de un atac cardiac și toți au luat aspirină în mod regulat pentru a se determina dacă îi ajută pe cei care nu au boli cardiace. Studiul, însă, a arătat că cei care iau aspirină în mod regulat sunt cu 10% mai puțin predispuși să sufere vreun eveniment cardiac, decât cei care nu iau aspirină în mod regulat. Totodată, utilizatorii aspirinei au fost cu 20% mai puțin predispuși să sufere un atac cardiac fatal, decât ceilalți.

Deși acestea sunt vești bune, se ajunge la raportul eficienței, astfel că, beneficiile sunt depășite de dezavantaje. Persoanele care au utilizat aspirina au fost cu 30% mai predispuse să aibă o hemorahie internă. În plus, noua analiză a arătat că aspirina luată în mod regulat nu previne apariția cancerului, contrar vechilor studii.

"Oamenii nu se gândesc la aspirină ca la ceva care ar putea să le facă rău. Nici măcar nu consideră aspirina un medicament, sau consideră că ei nu pot avea efecte secundare de la ea", a declarat dr. Alison Bailey de la Universitatea din Kentucky. Dr. Sreenivasa Seshasai de la Universitatea St. George din Londra a afirmat că studiul a arătat că, pentru acele persoane care nu au avut în trecut un atac cardiac, uzul de aspirină poate fi mai mult dăunător decât binefăcător.

Potrivit unei agenții din domeniul sănătății, în 2007, 19 % din populația SUA lua cu regularitate aspirină, inclusiv 27 % din persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani și aproximativ jumătate din persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel