Anticoncepţionalele administrate pe cale orală modifică modul de memorare - STUDIU

Potrivit unui studiu, femeile care iau pastile contraceptive pe cale orală ar avea tendinţa să-şi amintească mai degrabă impactul emoţional al unui eveniment decât amănunte legate de acesta, scrie passionsante.be.

Studiul este primul care stabileşte o legătură între anticoncepţionale şi memorare. 'Vorbim aici de o modificare a tipului de informaţii pe care femeile şi-le amintesc, nu de un deficit de memorie', a precizat Shawn Nielsen din echipa de cercetători a Universităţii California care a realizat studiul.

Într-un articol publicat în revista 'Neurobiology of Learning and Memory', ei prezintă o experienţă efectuată pe un grup de femei care luau sau nu luau pastile contraceptive. Acestea au vizionat fotografii în care apăreau o mamă, fiul ei şi un accident de maşină, însoţite de o bandă sonoră 'care sporea dramatismul imaginilor'. După o săptămână, femeile au fost întrebate despre fotografii. Rezultatul a fost că cele care luau pastile anticoncepţionale erau mai tentate să-şi aducă aminte aspectele traumatizante ale evenimentului (izbitura, transportul copilului la spital, încercările de a-l salva, etc.), în timp ce celelalte au evocat îndeosebi desfăşurarea secvenţelor în mod logic, aducând mai multe detalii legate de fapte, cum ar fi prezenţa unui hidrant lângă maşină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel