Angela Gheorghiu a divorțat de tenorul Roberto Alagna

Soprana Angela Gheorghiu și tenorul Roberto Alagna sunt, începând de marți, oficial divorțați, decizia fiind pronunţată la Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti.

În vârstă de 47 de ani, Angela Gheorghiu, este, din nou, liberă, după ce judecătorii sectorului 1 s-au pronunțat în dosarul divorțului sopranei de Roberto Alagna, scrie libertatea.ro.

Potrivit deciziei judecătorești, soprana, care luase numele de familie al soţului ei, Alagna, va reveni la numele ei anterior, același cu cel de scenă: Gheorghiu.

La începutul anului 2013, Angela Gheorghiu, într-un interviu acordat Mediafax, susținea că începe noul an “cu o nouă identitate" şi a hotărât, de comun acord şi în deplină prietenie, cu tenorul Roberto Alagna, divorţul iminent, care se va pronunţa cât de curând.

”Intru în noul an cu optimism, ca întotdeauna, dar şi cu o nouă identitate! Am hotărât de comun acord şi în deplină prietenie cu Roberto Alagna divorţul iminent, ce se va pronunţa cât de curând. Fiecare are şi va avea drumul său. Nu excludem să avem spectacole împreună, în mod natural, cum o facem cu toţi colegii noştri ca şi până acum”, declara Angela Gheorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel