"Au urmat câteva zile de dureri de burtă, și hai acasă. Eu n-am înțeles nimic o vreme. Cine este acest omuleț care stă la noi și cum trebuie să facem cu el, dar știam că este o minune de la Dumnezeu. Cum e posibil ca ceva atât de mic să fie perfect construit, să respire, să se miște și să devină om... Numai Dumnezeu poate crea așa ceva.
Mă uitam în permanență să văd dacă respiră și, când mi se părea că nu o aud, o mișcam. Alex o spăla, pentru că era mai curajos și avea și experiență deoarece avusese grijă de sora lui mult mai mică. Iar eu încercam din răsputeri să alaptez, deși aveam niște dureri cumplite. După o lună și jumătate, neonatologul a hotărât să-i dăm lapte praf, pentru că nu se hrănea cum trebuie, și eram amândouă chinuite și nefericite.
Când a făcut cunoștință cu biberonul, a început să mănânce cum trebuie și să se facă mare. Toată copilăria, Alexia a fost pentru noi, parinții, dar și pentru bunici, un prilej de amuzament. Cânta, dansa, spunea poezii, se costuma... râdea tot timpul. Și devenea din ce în ce mai frumoasă, după ce îmi produsese ceva panică, până pe la 3 luni). Avea niște ochi albaștri care îmi înseninau viața, în fiecare zi. Apoi s-au făcut verzi, ca o mulțumire parcă pentru mama mea, care i-a fost alături, zi de zi, de când s-a născut", a povestit vedeta, pe site-ul revistei AlistMagazine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
