DCNews Stiri Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina

Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina

Putin: Am luat decizia pentru o operaţiune militară

'Am luat decizia pentru o operaţiune militară', a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene 'să depună armele' şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale. Preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat 'pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii'. El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să 'de-nazifice' Ucraina, preizează Agerpres.

Vezi și: Liderii regiunilor separatiste din Donbas, apel către Putin. Îi cer ajutor militar

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele