DCNews Stiri VIDEO - Record spectaculos la reciclare. A umplut automatul cu 7.851 de ambalaje, timp de 8 ore, și a primit un voucher uriaș

VIDEO - Record spectaculos la reciclare. A umplut automatul cu 7.851 de ambalaje, timp de 8 ore, și a primit un voucher uriaș

Foto: Mali Maeder / Pexels

Un polonez a introdus, timp de opt ore, 7.851 de sticle și doze într-un automat de reciclare, în cadrul sistemului de garanție-returnare din țara sa. La finalul celor 8 ore, el a primit un voucher în valoare de 3.925,50 de zloți, respectiv aproximativ 930 de euro.

Cine este bărbatul care a încasat 930 de euro

Wiesław Galwas este numele bărbatului care a stabilit acest record, totul s-a întâmplat într-un magazin Kulfon din localitatea Kołbiel. Operațiunea nu a fost una coordonată. Angajații unei companii au colectat ambalajele în decursul unei luni și jumătate. Înainte de introducerea lor în aparat s-a pregtătit spațiul aferent, dar și transferul sticlelor din camioane în cărucioare. Obiectivul a fost să promoveze eficiența aparatului.

Ce a dorit să arate prin acest record

„Sunt foarte mulțumit de această realizare”, a spus Galwas, care a evidențiat că prin acest record a dorit să arate că produsele și tehnologiile din Polonia pot concura cu succes pe piață.

VIDEO

Automatul utilizat la record a fost proiectat chiar de compania sa. Are o capacitate mare de stocare, poate primi între 8.000 și 10.000 de ambalaje într-o singură sesiune. Mai mult, aparatul poate să îndrepte sticlele deformate, astfel încât codurile de bare să poată fi citite.

Destinația banilor obținuți

Banii obținuți în urma returnării ambalajelor vor fi fi utilizați pentru susținerea unor ateliere de inovație într-o unitate de învățământ primară din Kołbiel.

Polonia a introdus sistemul de garanție-returnare în luna ianuarie 2026. Garanția este de 0,50 zloți pentru sticlele din plastic și doze și de 1 zlot pentru sticlele reutilizabile din sticlă. Ambalajele pot fi returnate în magazine și se emit vouchere pentru cumpărături.

Recorduri tot mai frecvente de returnare a PET-urilor

Presa poloneză afirmă că astfel de recorduri au devenit tot mai dese. În luna aprilie 2026, un adolescent de 15 ani din Cracovia a primit un voucher de 558 de zloți, respectiv aproximativ 32 de euro, pentru 1.116 ambalaje. Apoi, un alt localnic a returnat 4.683 de ambalaje și a primit 2.341,50 de zloți, respectiv aproximativ 553 de euro.

Experții citați de media poloneză susțin că următoarea îmbunătățire a sistemului de garanție-returnare ar putea fi dotarea automatelor cu cititoare de carduri bancare, astfel încât garanția să fie virată direct în contul utilizatorului, eliminându-se riscul ca tichetele să expire.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele