Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este celebrat astăzi, 23 aprilie. Este un moment care marchează, în calendarul popular, începutul anului pastoral și al anului agricol, unde munca la câmp începe să aibă un rol central.
Se spune că din această zi, a Sf. Gheorghe, „se deschide pământul”. Oamenii încep aratul, semănatul și alte munci importante la câmp. Tot astăzi este prima ieșire cu animalele la pășunat.
Alte tradiții populare - laice de Sf. Gheorghe
În unele zone există obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să așeze în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, cu scopul de a vedea fiecare fecior care va călca peste ele. Daca flacaii care le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători.
Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe ascuns în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic, care erau puse apoi în podul casei sau sub streașină, crezând că vor aduce petițori bogati.
Și femeile căsatorite mergeau în pădure, pentru a culege anumite plante, pe care le puneau apoi în hrana animalelor, de exemplu a vacilor, în speranța că acestea vor da mai mult lapte
Obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi de Sf. Gheorghe
Însă în comunitățile sătești din ziua de azi se păstrează puține obiceiuri, prnitre care se obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi, de obicei cu fag, salcie sau stejar pentru a marca venirea în forță a primăverii și a avea un an, o recoltă bogată.
Importanța sărbătorii Sf. Gheorghe - un model pentru creștini
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în vremea împăratului prigonitor de creștini Dioclețian, în secolul al IV-lea. Sf. Gheorghe s-a născut din părinți creștini, în Capadocia. El și-a mărturisit credința în Mântuitorul Iisus Hristos, iar din cauza asta a fost întemnițat și forțat să renunțe la credința creștină.
Sf. Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor păgâni, dar el nu s-a lepădat de Iisus Hristos, devenind astfel un model pentru creștini, de credință neclintită în Mântuitorul Iisus Hristos.
Împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism după ce a făcut Sf. Gheorghe
Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism după mărturisirea făcută de Sf. Gheorghe în fața împăratului.
"Până când, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate?
Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!". (Vieţile Sfinţilor)
VEZI ȘI - Capul Sfântului Gheorghe, adus din Muntele Athos în România la Mănăstirea Pantocrator