Premierul desemnat Eugen Tomac a publicat, sâmbătă, programul de guvernare, spunând că proiectul actual al legii salarizării, care a determinat zeci de mii de angajați din diverse domenii să protesteze în ultimele săptămâni, nu poate trece de Parlament în forma actuală.
Tomac: Legea, așa cum arată astăzi, nu poate fi trimisă în Parlament
„Vreau să fiu cât se poate de onest și de direct. Am avut mai multe discuții cu actualul ministru interimar al Muncii (n.r. Dragoș Pîslaru), am studiat acest proiect de lege. Legea, așa cum arată astăzi, nu poate fi trimisă în Parlament. O lege care afectează categorii importante de beneficiari nu poate merge înainte. Prin urmare, cred că este esențial să găsim o formulă de compromis, astfel încât niciun venit să nu scadă.
Această lege n-are drept obiectiv creșterea salariilor, ci reașezarea cât mai echitabilă pe diferite categorii, dar în forma în care este prezentată nu poate merge înainte. Evident că, pentru acest lucru, avem nevoie de un dialog deschis și sincer, oricât este nevoie în această vară pentru a înțelege dacă putem merge mai departe cu ea sau va fi nevoie de o decizie politică pe care va trebui s-o luăm împreună cu partidele, care și-au asumat, prin consens, adoptarea acestei legi”, a spus premierul desemnat Eugen Tomac, la Antena3CNN.
România riscă să piardă peste 770 de milioane de euro
Acesta a adăugat că legea necesită modificări importante, pentru ca beneficiarii ei să nu sufere din cauza anumitor nedreptăți pe care le-am putea introduce. În cazul în care România nu adoptă această lege, se vor pierde peste 770 de milioane de euro, potrivit premierului desemnat.
„Este un subiect extrem de important. Putem să o amendăm suficient de mult, astfel încât o bună parte dintre beneficiarii acestei legi să fie mulțumiți. Altfel, dacă această lege creează mai mult haos și nedreptate, nu este utilă. O societate nu poate funcționa cu legi impuse prin care dezavantajăm o categorie sau alta de beneficiari. Din acest punct de vedere, am înțeles unde sunt dificultățile acestei legi a salarizării unitare și, prin urmare, cred că avem nevoie de mai multă dezbatere, de discuții așezate și de soluții pentru a găsi un compromis rezonabil, care să aducă plus valoare.
Altfel, dacă această lege creează mai multă dezordine și dezamăgire, ea trebuie să fie analizată din punct de vedere politic și hotărât care este direcția de urmat. În cazul în care această lege nu este adoptată, pierdem peste 770 de milioane de euro pe care ni-i pune la dispoziție Uniunea Europeană”, a mai spus Tomac.
De asemenea, Tomac a declarat că „soluția de a îngheța” salariile demnitarilor este „una corectă”.