Un accident tragic a avut loc vineri în cartierul Obor din municipiul Călărași, unde un tânăr de 25 de ani a fost prins sub un mal de pământ.
După aproximativ șapte ore de operațiuni de salvare, tânărul în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, a fost scos decedat de sub pământ.
"Victima a fost găsită decedată, la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, după şapte ore de eforturi susţinute", a transmis ISU Călăraşi.
La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri din Călărași, care au mobilizat două autospeciale de intervenție, un vehicul destinat transportului personalului și al victimelor multiple, precum și un container multirisc pentru situații de urgență complexe.
La operațiunea de salvare au contribuit și echipaje de poliție și jandarmi, alături de reprezentanți ai administrației locale din Călărași și personal medical de la Serviciul de Ambulanță.
Intervenția a durat aproximativ șapte ore
Victima fusese acoperită în întregime de pământ, iar echipele de intervenție au desfășurat operațiuni de căutare pentru a o salva. Eforturile salvatorilor s-au încheiat după aproximativ șapte ore, însă tânărul nu a supraviețuit.
Pentru siguranța echipelor de intervenție, salvatorii au montat panouri de lemn care să prevină surparea malului de pământ cu ajutorul unui buldoexcavator pus la dispoziție de primărie.