DCNews Stiri Tânără ucisă de iubit în Bacău. Bărbatul a anunțat că se sinucide

Tânără ucisă de iubit în Bacău. Bărbatul a anunțat că se sinucide

Înainte de faptă, un alt bărbat, prieten cu ucigaşul, a sunat la 112 şi a anunţat ce i-a relatat acesta, şi anume că îşi va ucide concubina după care se va sinucide.

"În urma verificărilor în zona Canalului Bistriţa a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia a fost găsit cadavrul concubinei. Se fac căutări pe luciul de apă al canalului Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia", potrivit IPJ Bacău, scrie Adevărul. 

Victima are 30 de ani, iar cadavrul prezenta multiple traumatisme, anchetatorii luând în calcul ipoteza că a fost omorâtă în bătaie.

Cei doi au un copil de 1 an, care a fost lăsat în grija bunicii în urmă cu o seară, când tânărul cuplu a ieșit în oraș. Se pare că gelozia a dus la această situație, bărbatul fiind cel care ar fi bănuit-o pe partenera sa că îl înșeală. El și-a sunat prietenul, căruia i-a spus că o omoară și apoi se sinucide. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele