DCNews Stiri Șase zile de blocaj la ANCPI după atacul cibernetic. Directorul instituției nu știe când vor fi disponibile aplicațiile

Șase zile de blocaj la ANCPI după atacul cibernetic. Directorul instituției nu știe când vor fi disponibile aplicațiile

Laurențiu Blaga, directorul ANCPI/ Susra foto: Facebook, Laurențiu Alexandru Blaga

Directorul ANCPI, Laurențiu Blaga, susține că baza de date cu proprietăți nu a fost compromisă în urma atacului cibernetic care a afectat instituția, însă nu poate preciza când vor fi repuse în funcțiune aplicațiile blocate de aproape o săptămână.

„Nici colegii de la IT, nici de la instituțiile statului nu mi-au spus că baza de date a cetățenilor a fost spartă”, a spus directorul ANCPI, Laurențiu Blaga, luni seară, adăugând că, deși nu știe „exact câte intrări are această bază de date, cu siguranță nu a fost spartă din aplicația e-Terra”.

Laurențiu Blaga, director ANCPI: 100% că baza de date a cetățenilor nu a fost spartă. Nu putem fi siguri... 99,99% nu a fost spartă

El a precizat, la Digi24, că „au fost sparte doar anumite aplicații care făceau legătura cu această bază de date”, reiterând că „baza de date în care sunt toate proprietățile nu a fost spartă”: „Am făcut mai multe backup-uri (n.r. copii) la această bază de date și este intactă. Verificările se fac în continuare la baza de date. Pe zi ce trece, suntem 100% siguri că această bază de date nu a fost spartă”. 

La câteva secunde distanță, el a revenit și a spus: „În IT, nu putem fi chiar 100% siguri. Dar 99,99% suntem siguri că această bază nu a fost spartă”.

Ce face ANCPI în perioada următoare

Laurențiu Blaga a explicat, de asemenea, că aplicațiile care fac legătura cu această bază de date vor merge în platforma guvernamentală digitală (cloudul guvernamental), iar baza de date rămâne la ANCPI: „Baza de date rămâne, în continuare, a ANCPI-ului, iar aplicațiile vor fi migrate către cloudul guvernamental coordonat de către STS”.

Întrebat cât a cheltuit instituția pentru asigurarea protecției cibernetice și cine este resposabil de securitatea acesteia, directorul ANCPI a spus: „Pentru siguranța cibernetică se ocupă angajații proprii ai IT-ului și firma care face dezvoltare pentru acest cod numit e-Terra. Nu știu exact cât este contractul cu această firmă, dar pot da indicații, o să revin să dau indicații”.

Directorul ANCPI nu știe când vor fi aplicațiile disponibile

„Pe 22 iulie, aplicațiile vor fi migrate în cloudul guvernamental, după care se va face o analiză de către instituțiile statului, dacă mai avem anumite breșe de siguranță...breșe în aceste aplicații. Dacă ne vor da un raport negativ, va trebui să mai lucrăm la aceste aplicații, astfel încât să le facem sigure.

Nu pot să spun sigur (n.r. când vor fi aplicațiile disponibile), pentru că așteptăm raportul. Eu îmi propun să dau drumul cât mai repede posibil. Nu pot da o dată certă, pentru că n-am acest raport”, a mai spus directorul ANCPI.

Amintim că, în 14 iulie, ANCPI a fost ținta unui atac cibernetic care a afectat funcționarea aplicațiilor informatice ale instituției, blocând temporar serviciile online. 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri