Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere transmis joi AGERPRES, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 20,30 - 22,30, se va desfăşura evenimentul cultural "Simfonia Apei" în Piaţa Unirii - Fântâni Unirii, ca urmare se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni).
Se recomandă ca rute alternative:
- Spl. Independenţei - Piaţa Unirii - Bd. Corneliu Coposu;
- Bd. Regina Maria - Piaţa Unirii - Spl. Unirii;
- Bd. Dimitrie Cantemir - Pasaj Unirii - Piaţa Universităţii.
Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.