Astăzi, 30 ianuarie, vremea se răcește în majoritatea zonelor.
În țară, cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte și în Moldova, mixte în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și mai ales ploi în Banat și Crișana. În regiunile sud-estice cantitățile de apă vor depăși local 10 l/mp. Pe alocuri dimineața și noaptea se va forma polei și ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Moldovei, în jumătatea estică a Munteniei și în Dobrogea, cu viteze de 50...65 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între -1 grad și 10 grade, iar cele minime între -10 grade în nordul Moldovei și 3 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse va fi ceață.
Lapoviță și ninsoare în București
În București, vremea va fi închisă și se va răci. Temporar va ploua, iar în a doua parte a nopții vor fi posibile și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Sâmbătă, în țară, vremea va continua să se răcească, îndeosebi în regiunile extracarpatice, iar noaptea în Moldova, local în Dobrogea și în estul Transilvaniei va fi ger. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații slabe în vestul, sud-vestul, centrul și nordul teritoriului și izolat în rest. Vor predomina ninsorile în Moldova și la munte, iar în celelalte zone vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice și sudice, cu viteze de 40...60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 grade în nordul Moldovei și 7 grade în sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -14 și 0 grade. Pe arii restrânse se va forma ceață.
Vânt puternic în Capitală
În București, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi noros și trecător vor fi posibile precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze de 30...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 0...2 grade, iar cea minimă de -7...-5 grade.
Vreme deosebit de rece de duminică
Duminică, în țară, deja meteorologii anunță vreme deosebit de rece îndeosebi în regiunile extracarpatice, geroasă dimineața și noaptea mai ales în Moldova, Dobrogea, estul Transilvaniei și al Munteniei, iar în jumătatea nordică a Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilei. Cerul va fi variabil în estul țării și mai mult noros în rest și temporar vor fi precipitații slabe. Ziua pe arii restrânse în sud-vest și în zona montană aferentă va ninge, iar în vest vor fi precipitații mixte. Noaptea va ninge în cea mai mare parte a Olteniei, în sudul Munteniei și al Dobrogei, iar în Crișana pe alocuri vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în jumătatea sud-estică a țării și în sudul Banatului, cu viteze de 40...60 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -12 grade și 6 grade, cu cele mai mici valori în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între -20 și 0 grade. Dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață cu depunere de chiciură.
1 februarie, cu vreme rece și ninsoare în București
Procesul de răcire a vremii va continua și se va intensifica, condiții în care valorile termice, îndeosebi cele diurne vor fi cu mult mai mici decât cele normale. Cerul va avea înnorări și trecător, cu precădere în a doua parte a nopții va ninge slab. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de până la 45 km/h amplificând senzația de frig. Temperatura maximă va fi de -3...-2 grade, iar cea minimă de -9...-8 grade.
Prognoza meteo 2 februarie
În țară
Vremea se va menține deosebit de rece mai ales în regiunile extracarpatice, geroasă dimineața și noaptea îndeosebi în estul Transilvaniei, în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea. Pe parcursul zilei gerul va persista în nordul și nord-estul Moldovei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul și nord-vestul și sud-estul țării, precum și la munte, unde în prima parte a intervalului trecător vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în sudul Banatului, iar ziua temporar în sudul Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -14 și 2 grade, iar cele minime între -17 și -1 grad. Dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață asociată cu depuneri de chiciură.
În București
Vremea se va menține deosebit de rece, iar noaptea va deveni geroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin în a doua parte a intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de -2...-1 grad, iar cea minimă de -9...-7 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre valori în jurul a -10 grade.
Este și o veste bună!
Vremea continuă să fie rece pe parcursul săptămânii viitoare, dar din 5- 6 februarie, se va încălzi în toată țara. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în vestul și nordul teritoriului.
În București, în 3 februarie, dimineața va fi ger, dar spre 6 februarie vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând a se înregistrara valori termice în general ușor mai mari decât cele normale perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă.