Profesorul Marius Balo, care a petrecut opt ani într-o închisoare din China, anunță că intră în greva foamei pentru a atrage atenția asupra situației Alinei Apostol, românca aflată în detenție în aceeași țară.
Profesorul Marius Balo, care a fost deținut timp de opt ani într-un penitenciar din China, unde a fost condamnat pentru o presupusă "fraudă" de 80 de dolari, a decis să recurgă la greva foamei pentru a atrage atenția asupra cazului Alinei Apostol. Românca se află în detenție în China de aproape nouă ani, deși există posibilitatea legală ca aceasta să fie transferată într-un penitenciar din România, în baza mecanismelor de cooperare judiciară internațională. Autoritățile române nu fac demersuri pentru a o aduce acasă.
"Astăzi se împlinesc trei ani de zile de când am făcut publică povestea Alinei Apostol, românca întemniţată de aproape 9 ani în China comunistă. În trei ani de zile, cei din Ministerul Justiţiei de la Bucureşti nu s-au sinchisit să facă nimic concret pentru a o transfera pe Alina într-o închisoare din România. După aproape un deceniu petrecut în lagărul de muncă din China, Alina se sfârşeşte, atât fizic cât şi mental. Trudeşte, zi după zi, pentru o lingură de orez şi o rădăcină de lotus. I-au căzut dinţii din pricina inaniţiei iar spatele i-a cedat din cauza efortului fizic. Cu toate acestea, de la Minister primim doar nepăsare şi cinism. Am trecut şi eu prin temniţele Chinei comuniste şi nu pot rămâne indiferent, chiar de-aş vrea. Mă doare încă amintirea suferinţelor acelor ani. Am hotărât aşadar ca începând de astăzi să postesc post negru (urmând a bea doar apă) până când transferul Alinei în România va fi rezolvat. Voi prezenta săptămânal aici, analizele de sânge pentru toată perioada în care voi fi în greva foamei", anunţă Marius Balo duminică, pe reţelele sociale.
Profesorul susține că, deși a făcut cunoscută situația Alinei Apostol în urmă cu trei ani, Ministerul Justiției nu ar fi întreprins nici măcar demersurile elementare pentru rezolvarea transferului acesteia. "Nu au fost în stare să dea un singur telefon în China şi să rezolve, în cinci minute, transferul Alinei în ţară", a spus acesta.
"Mi-au spus cinic, zilele trecute, că sunt preocupaţi de caz. O astfel de indiferenţă şi laşitate din partea celor plătiţi să îşi apere cetăţenii este de-a dreptul revoltătoare", scrie Marius Balo.
Marius Balo a executat opt ani de detenție în China, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de fraudă în valoare de 80 de dolari. Acesta s-a întors în România în anul 2022.
În ceea ce o privește pe Alina Apostol, aceasta a primit, în iulie 2019, o condamnare de 13 ani și șase luni de închisoare din partea Curții Populare din Quanzhou, într-un dosar privind o fraudă cu un card bancar.
Instanțele române au recunoscut parțial hotărârea pronunțată în China, încadrând faptele în categoria infracțiunilor de efectuare frauduloasă a unor operațiuni financiare și de acces ilegal la un sistem informatic, potrivit legislației naționale. Ulterior, în martie 2023, Curtea de Apel București a adaptat pedeapsa aplicată de autorităţile chineze la 9 ani şi 4 luni de închisoare, potrivit News.ro.
"Primeam aceeași mâncare. În zilele rele, iarbă". Marius Balo, mărturisiri din calvarul trăit în închisoarea din China
Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni. El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.
"Primeam aceeași mâncare. Dimineața primeam o bucată de orez, atât. La amiază și la cină, primeam o bucată de orez și niște legume. Multe din aceste legume aveau un gust așa de neplăcut încât preferai să nu le mănânci. Erau zile când primeam mâncare bună. Primeam conopidă. O dată pe săptămână primeam cartofi. Fasole, câteodată. Acestea erau zilele bune.
În zilele rele, primeam iarbă. Era ca și cum ar fi cosit-o cineva în curte și ți-ar fi adus-o acolo. Foarte greu puteai s-o mănânci. Avea un gust… nici nu mă puteam apropia de ea. Dar m-am obișnuit imediat să postesc. După o lună de zile, am început să postesc și mâncam o singură dată pe zi - seara. La ora 18, spuneam niște rugăciuni și mâncam. Și, atunci, puneam împreună prânzul și cina și se alegea, totuși, ceva pentru o masă", a povestit Marius Balo, în podcastul "Altceva".
"Erai forțat să-i privești cum fac acest lucru în fiecare dimineață"
"Vreau să descriu câteva lucruri care se întâmplau acolo... Era o clădire chiar în centrul orașului, unde eram ținuți. N-am ieșit niciodată din această clădire, doar în momentul în care am fost dus la judecător. N-am văzut soarele niciodată, nu puteam să scriu, să contactez pe absolut nimeni. Erai complet scos din această lume și acest fapt, că tu nu știai ce se va întâmpla cu tine, crea o presiune fantastică. Aveam un televizor din acela vechi, din anii ‘80. În fiecare dimineață, se pornea și începea un program de propagandă.
În timpul acestui program, noi trebuia să folosim gaura pentru nevoi. Nu puteai s-o folosești când doreai tu. Doar când îți spuneau ei. Dimineața, la ora 8, începea acest program de folosire a găurii pentru nevoi. Fiecare, în ordinea seniorității, mergea și-și făcea nevoile. În fața ta. Asta era cruzimea maximă. Primeam niște plute, din acelea pe care copilașii le folosesc ca să învețe să înoate, pe care trebuia să ne așezăm. Și ne așezam pe trei rânduri - 12 persoane - și trebuia să privim înspre televizor la acest program de propagandă. În același timp, lumea trebuia să meargă să folosească gaura pentru nevoi. Gaura era chiar sub televizor și, atunci, tu erai forțat, practic, să-i privești pe acești oameni cum fac acest lucru în fiecare dimineață. Asta era cafeaua ta. În acest mod îți începeai ziua", a mai povestit Marius Balo.
"Aduceau copilaşi de doar câţiva anişori şi îi închideau acolo"
"Erau patru etaje - eu eram ţinut la etajul 3. La etajul 2, erau cei care au fuseseră deja condamnaţi şi aşteptau rezultatul al apel. La etajul patru, erau femeile şi, la parter, erau copiii. Aduceau, uneori, copilaşi de doar câţiva anişori şi îi închideau acolo, în aceeaşi cuşcă în care fusesem închis şi eu, alături de părinţi. Pentru a-i determina pe părinţi să mărturisească ceea ce voiau ei, le aduceam soţiile, copiii, părinţii şi îi închideau acolo. Li se comunica foarte clar: "În moemntul în care semnezi declaraţia, în acel momnet copiii tăi vor pleca acasă", a mai povestit acesta.