Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că problemele de 'impuritate' ideologică, organizațională și de conduită ale Partidului Comunist Chinez (PCC) 'nu au fost rezolvate de la rădăcină'.
Xi Jinping a recunoscut această problemă din Partidul Comunist Chinez într-o intervenție publicată duminică care anticipează o disciplină internă mai strictă în cadrul partidului, relatează luni EFE.
Textul redă explicațiile liderului chinez despre rezoluția aprobată joi de a cincea sesiune plenară al celui de-al 20-lea Comitet Central al PCC, al cărei conținut integral a fost, de asemenea, difuzat duminică de agenția oficială de presă Xinhua.
Președintele Xi Jinping a susținut că, în pofida rezultatelor campaniei disciplinare, persistă probleme ce afectează capacitatea partidului de a rămâne la putere pe termen lung și continuă să apară altele noi.
'Cu cât se avansează mai mult, cu atât va fi rigoarea mai mare', a remarcat președintele Chinei, descriind mesajul transmis de document care combină cerințe mai mari de supraveghere cu stimulente pentru ca funcționarii să își asume responsabilități.
Liderul chinez a legat continuitatea PCC de necesitatea de a elimina 'virușii' care erodează partidul și a recunoscut că creșterea numărului de membri și cadre născute după începutul reformelor economice implică noi cerințe de formare și gestionare.
Verificarea cheltuielilor familiale care 'depășesc clar veniturile lor normale'
Rezoluția stabilește controale concrete asupra patrimoniului liderilor și prevede verificarea cazurilor în care bunurile și cheltuielile familiale 'depășesc clar veniturile lor normale'.
Totodată, cere întărirea supravegherii activităților de afaceri ale soților, copiilor și partenerilor acestora, precum și asupra funcționarilor retrași și a celor care își părăsesc funcțiile.
În materie de anticorupție, se cere urmărirea modurilor ascunse prin intermediari, participații deținute de terți sau 'uși rotative' între politică și firme, precum și a practicilor care utilizează monede virtuale și mișcări transfrontaliere de fonduri.
Documentul interzice ca responsabilii să transforme teritoriile sau domeniile aflate sub autoritatea lor în 'feude private' și cere ca deciziile importante să fie luate colectiv.
De asemenea, stabilește că organele disciplinare inferioare trebuie să informeze cel puțin la fiecare șase luni superiorii despre modul în care este exercitată puterea de către echipele de conducere, mai ales de către cei mai importanți responsabili.
Sesiunea plenară a avut loc între 26 și 29 octombrie, aproximativ cu un an înainte de cel de-al XXI-lea Congres al PCC, programat pentru 2027.
Întâlnirea a coincis cu un raport oficial potrivit căruia 680.000 de persoane au fost sancționate în perioada ianuarie - septembrie, inclusiv 105 oficiali de rang înalt la nivel provincial sau ministerial și superior, în cadrul campaniei anticorupție pe care președintele Xi Jinping o conduce din 2012.
Anchetele au vizat, de asemenea, înalți comandanți militari și lideri promovați în timpul mandatului președintelui Xi Jinping, care se pregătește pentru următorul congres fără un succesor la orizont. (Agerpres)