Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a semnat miercuri decretul cu privire la dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate pentru data de 16 martie.
Decizia liderului de la Belgrad vine ca o consecință la mesajul Guvernului, care a transmis marți că partidul de guvernământ "are nevoie de un mandat de susţinere mai puternic din partea cetăţenilor, pentru accelerarea reformelor şi modernizarea ţării".