DCNews Stiri Internațional Premieră în Germania postbelică: Merz devine cancelar după un al doilea tur de scrutin

Premieră în Germania postbelică: Merz devine cancelar după un al doilea tur de scrutin

FOTO: Agerpres

Pragul necesar pentru validare era de 316 voturi în favoarea acestuia. Au fost înregistrate 289 de voturi împotrivă, o abținere și trei buletine de vot invalidate, potrivit The Guardian.

Eșecul lui Merz de a obține majoritatea parlamentară din primul tur reprezintă o premieră în istoria postbelică a Germaniei și o lovitură de imagine pentru un politician care și-a construit campania promițând relansarea creșterii economice într-o perioadă de incertitudine globală.

Alianța CDU/CSU, condusă de Merz, a câștigat alegerile federale din februarie și a reușit să încheie un acord de coaliție cu SPD. În centrul acestei coaliții se află un program economic ambițios, axat pe reducerea taxelor pentru companii, scăderea prețurilor la energie și susținerea fermă a Ucrainei. De asemenea, guvernul condus de Merz a promis creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Friedrich Merz și-a început cariera politică în 1989 ca europarlamentar, însă numirea sa în funcția de cancelar marchează prima experiență într-o funcție executivă guvernamentală.

Din fostul guvern, singurul ministru care își păstrează portofoliul este ministrul Apărării, Boris Pistorius. Restul membrilor cabinetului Merz sunt nume noi în executiv, mulți dintre ei având o carieră în sectorul privat.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele