DCNews Politica Poate deveni America al treilea cel mai mare investitor în România? Ce a declarat reprezentantul SUA în țara noastră în prezența lui Nicușor Dan

Poate deveni America al treilea cel mai mare investitor în România? Ce a declarat reprezentantul SUA în țara noastră în prezența lui Nicușor Dan

FOTO: Agerpres

"Parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România a prosperat pe parcursul a trei decenii. Parteneriatul nostru se bazează pe valori democratice comune, pe angajamentul faţă de creşterea economică reciprocă, în domeniul comerţului şi cooperării energetice, în domeniul securităţii şi apărării, precum şi pe legături interumane profunde şi durabile", a arătat diplomatul.

El a spus că SUA au fost anul trecut al patrulea investitor în România. "Anul acesta sperăm să fie al treilea", a afirmat Dickerson.

"În contextul eforturilor depuse de preşedintele Trump pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, ne dorim întărirea relaţiilor noastre solide şi a istoriei comune", a mai spus Michael Dickerson.

Totodată, a amintit colaborarea bilaterală în domeniul militar, în cadru aliat.

Tematica recepţiei de anul acesta a fost "Red White and Blues". 

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele