Jucătoarea română de tenis Oana Georgeta Simion a câştigat ambele titluri în turneul ITF de la Telavi (Georgia), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
Simion (23 ani, 519 WTA), principala favorită, a învins-o în finala de simplu pe Anna Sivkova (Cehia), cap de serie numărul doi, cu 6-2, 6-3.
Oana Simion şi-a luat astfel revanşa după ce Sivkova o învinsese anul acesta la Frydek Mistek (Cehia, 25.000 dolari), cu 7-6 (9), 4-6, 6-1, în primul tur.
Simion a trecut în primul tur de rusoaica Olga Lesnikova, cu 6-0, 6-0, în optimi a învins o altă rusoaică, Anastasia Zolotareva, cu 6-4, 6-1, în sferturi s-a impus în faţa Dariei Kudaşova (Rusia), cap de serie numărul opt, cu 6-3, 6-1, iar în semifinale a câştigat în faţa unei alte reprezentante a Rusiei, Taisia Paşkaleva, cu 6-2, 3-6, 7-5.
La dublu, Simion a făcut pereche chiar cu Sivkova, cele două fiind favoritele numărul doi. În primul tur s-au impus cu 6-3, 7-6 (5) în faţa perechii ruse Taisia Paşkaleva/Anastasia Zolotareva, în sferturi au trecut de cuplul Daria Krasnova (Rusia)/Tatiana Sasnovskaia (Belarus), cu 6-2, 7-6 (7), în semifinale au dispus de perechea Daria Astahova (Rusia)/Darja Semenistaja (Letonia), cu 7-5, 5-7, 10-4, iar în finală au învins principalele favorite, Ekaterina Dmitricenko (Kazahstan)/Ana Ureke (Rusia), cu 6-1, 6-0.
Simion a ajuns la 7 titluri ITF în proba de simplu, dintre care două anul acesta, şi la 22 la dublu, două în 2019.
AGERPRES