Liderii din opt ţări nordice şi baltice şi-au exprimat marţi susţinerea pentru "marşul ireversibil" al Ucrainei spre NATO şi şi-au reafirmat dorinţa de a vedea Ucraina în UE, "cât de curând posibil", într-o declaraţie comună adoptată în cadrul unui summit regional de la Tallinn, relatează AFP.
"Ucraina este un partener de securitate strategic pentru NATO, contribuind direct la securitatea euro-atlantică (...) Susţinem Ucraina în marşul său ireversibil către o integrare euroatlantică completă, inclusiv aderarea sa la NATO", au declarat şefii de guvern reuniţi la Tallinn în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
De asemenea, liderii au salutat "progresele realizate" de Kiev pe calea aderării la UE şi au pledat pentru deschiderea "fără întârziere" a tuturor dosarelor de negocieri cu această ţară în "iunie-iulie 2026", estimând că aderarea Ucrainei la UE ar trebui încheiată cât de curând posibil".
Țările care susțin Ucraina pe un drum spre NATO
Din grupul NB8 fac parte Suedia, Finlanda, Norvegia, Islanda, Danemarca, Estonia, Letonia şi Lituania.
Statele nordice şi baltice sunt printre cele mai puternice susţinătoare ale Ucrainei, care se apără împotriva invaziei ruse de peste patru ani.
Potrivit cancelariei de stat din Estonia, cele opt ţări - dintre care cinci au frontieră cu Rusia - au furnizat în comun un ajutor de peste 42 de miliarde de euro până în prezent.
Un alt subiect al discuţiilor va fi probabil prevenirea unor incidente care implică drone rătăcite. În cursul războiului din Ucraina, drone ucrainene bruiate au intrat în mod repetat în spaţiul aerian al ţărilor baltice şi al Finlandei, iar unele s-au prăbuşit. Kievul le utiliza pe acestea pentru a ataca ţinte în nord-vestul Rusiei, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Rusia recunoaște amploarea atacurilor ucrainene. Ce se întâmplă în spatele frontului