Este vorba despre un aspirator cu ultrasunete pentru Neurochirurgie - un echipament de înaltă tehnologie ce utilizează ultrasunete pentru a extirpa tumori cerebrale și osoase, protejând țesutul sănătos din jur și permițând intervenții de mare precizie.
Sistem laparoscopic 4K cu lumină fluorescentă complet echipat pentru Chirurgie generală - un sistem inovativ care ajută la identificarea și eliminarea tumorilor și metastazelor, prin intervenții minim invazive, cu riscuri reduse și o recuperare mult mai rapidă pentru pacienții bolnavi de cancer.
Instalarea echipamentelor a fost finalizată, iar personalul medical beneficiază deja de sesiuni de instruire pentru a asigura utilizarea lor în condiții optime.
Aparatura, în valoare de 2 milioane de lei, a fost achiziționată de Consiliul Județean Galați printr-un proiect cu fonduri europene, prin Programul Sănătate.
Investițiile în dotarea spitalelor vor continua, din grijă pentru pacienți, pentru a avea, la Galați, servicii medicale la cele mai înalte standarde, precizează președintele Consiliului Județean.