Conform CNN, KFC a transmis că sloganul „It’s finger licking good” („Este bun de te lingi pe degete”, n.r.), cu o tradiție de 64 de ani, „nu este prea potrivit” în contextul situației globale. „Ne regăsim într-o situație unică – avem un slogan simbolic care nu prea se potrivește cu mediul înconjurător din prezent”, a declarat șeful marketingului global, Catherine Tan-Gillespie.
Astfel, americanii au pus pe pauză sloganul, care în sine nu este o idee prea bună ținând cont de recomandările doctorilor. KFC a lansat și o campanie în care cuvintele „It’s finger licking good” sunt încețoșate, semn că compania se distanțează momentan de sloganul simbolic.