Bărbatul care le-a spus oamenilor că este reîncarnarea Domnului și i-a convins să îi dea zeci de mii de euro a fost arestat în Italia.
Un bărbat de 73 de ani din Ungaria, supranumit „pseudo-Iisus din Zala” sau „falsul Iisus din Teskand”, a fost prins de poliția italiană la Milano. Bărbatul figura pe lista celor mai căutați 50 de fugari din Ungaria, după ce a părăsit țara pentru a evita executarea unei pedepse cu închisoarea, potrivit blikk.hu.
Conform informațiilor publicate în presa maghiară, bărbatul este reținut în Italia, unde autoritățile derulează procedurile necesare pentru extrădarea lui în Ungaria.
Cazul a devenit cunoscut după ce mai multe persoane, aflate în situații dificile, au apelat la el în speranța că le poate ajuta. Potrivit anchetatorilor, bărbatul pretindea că este reîncarnarea lui Iisus Hristos și le spunea oamenilor că are puteri de vindecare și cunoștințe spirituale ieșite din comun.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul organiza ședințe de spiritism pentru persoane care aveau încredere în pretinsele sale capacități, iar în cadrul acestora le convingea să îi ofere sume mari de bani. Astfel, ar fi obținut peste 20 de milioane de forinți de la cei care au crezut în promisiunile sale.
VEZI ȘI: După ani de refuzuri, România câștigă definitiv în cazul Paul Lambrino / update
„Nu sunt adevăratul Iisus, dar dețin cunoștințele necesare”
Bărbatul a reușit să își ascundă activitățile frauduloase ani la rând, fără ca nici măcar apropiații săi să bănuiască sursa banilor sau existența acestei vieți duble.
În timpul procesului, bărbatul a declarat: „Nu sunt adevăratul Iisus, dar dețin cunoștințele necesare”.
Bărbatul a fost judecat pentru înșelăciune în formă continuată și a susținut pe tot parcursul procesului că este nevinovat. Instanța a decis însă condamnarea sa definitivă la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, pe baza probelor prezentate de procurori.
După condamnare, bărbatul nu s-a prezentat pentru executarea pedepsei, ci a părăsit Ungaria. Ulterior, autoritățile au emis pe numele său un mandat internațional de arestare și l-au inclus pe lista celor mai căutați 50 de fugari ai țării.
După capturarea sa la Milano, bărbatul urmează să fie extradat în Ungaria, unde își va executa pedeapsa cu închisoarea.