Fostul premier conservator britanic Rishi Sunak s-a angajat la banca de investiţii Goldman Sachs, pe post de "consilier senior", transmite Agerpres, citând AFP.
În noua sa funcție, Sunak va colabora "cu managerii întregii societăţi", pentru consilierea clienţilor cu privire la "o serie de subiecte importante, făcându-şi cunoscute perspectivele şi ideile unice asupra peisajului macroeconomic şi geopolitic", a comentat David Solomon, directorul general al Goldman Sachs.
Rishi Sunak a fost cel mai tânăr prim-ministru de la Londra din ultimii 200 de ani
Sunak, acum în vârstă de 45 de ani, a ajuns în Downing Street în octombrie 2022, după un mandat foarte scurt, de numai 49 de zile, al predecesoarei sale Liz Truss. El a demisionat în iulie 2024, când conservatorii au fost învinşi la alegerile generale.
A fost cel mai tânăr prim-ministru de la Londra din ultimii 200 de ani şi primul şef de guvern britanic de origine indiană.
AFP apreciază că Sunak a reuşit să aducă o oarecare stabilitate după haosul guvernării lui Boris Johnson; însă, fiind fost bancher şi multimilionar, el nu a fost niciodată popular şi nu a reuşit să convingă alegătorii dezamăgiţi de cei 14 ani cât s-au aflat la putere conservatorii.