Departamentul pentru securitate din Bogota precizează într-un clip publicat pe reţelele de socializare că utilizarea unui detaşament de 156 de câini se va face după 'un antrenament de specialitate a animalelor pentru apărarea controlată'.
Prin această strategie, departamentul şi sistemul TransMilenio încearcă să pună capăt acestei probleme în oraşul columbian, care a provocat pierderi de mai multe milioane de pesos şi a determinat peste 24.000 de amenzi anul trecut. Potrivit directorului tehnic pentru securitate al societăţii de transport TransMilenio, David Camacho, în declaraţii acordate postului Noticias Caracol, 'câinii vor fi antrenaţi pentru a reacţiona atunci când utilizatorii încearcă să sară sau să treacă pe sub turnicheţi sau să pătrundă prin alte căi de trecere'. Potrivit lui, 'nu este vorba despre câini antrenaţi să atace utilizatorii', oficialul columbian dorind astfel să respingă criticile lansate în acest sens.
În faţa acestei iniţiative, ONG-ul Plataforma Animales Libres de Tortura (ALTO) şi-a exprimat indignarea şi a promovat o petiţie pe internet pentru a descuraja utilizarea câinilor în acest scop. ONG-ul a acuzat totodată TransMilenio de 'complicitate cu un sistem care permite ca animalele să fie ţinute în cuşti şi să fie exploatate'.
În urma criticilor lansate de mai multe ONG-uri pe reţelele de socializare, autorităţile au subliniat că aceşti câini vor avea o misiune de descurajare şi vor fi folosiţi, totodată, la detectarea materialelor explozive, lucrând 'întotdeauna în ture şi după şedinţe de odihnă şi alimentaţie'. Implementarea acestei iniţiative la Bogota a fost demarată în etapa pilot la Portal del Tunal, unul dintre cele mai mari noduri de transport din sudul capitalei ţării, urmând să fie extinsă şi la nivelul altor staţii din metropola columbiană.