DCNews Politica Fenechiu s-a predat poliției din Iași. El a demisionat din PNL

Fenechiu s-a predat poliției din Iași. El a demisionat din PNL

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a predat, joi, la sediul Inspectoratului Județean al Poliției din Iași și urmează să-și înceapă perioada de arest preventiv. Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a anunțat că Fenechiu a demisionat din Partidul Național Liberal.

Chestorul Ion Scripniciuc, șeful IPJ Iași, a declarat pentru Agerpres că deputatul Relu Fenechiu s-a predat autorităților. Conform procedurilor, Fenechiu își va petrece noaptea în arest preventiv până la sosirea mandatului de executare a pedepsei, după care va fi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.

Fenechiu a trimis la Secretariatul General demisia din PNL, a precizat Cristina Pocora.

Relu Fenechiu a fost condamnat, joi, prin decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele